Şi conducerea Primăriei Botoşani evită să facă publice mai multe date despre împărţirea banilor pe 2010. Deşi edilii au anunţat că şedinţa în care se va dezbate bugetul pe anul în curs va avea loc probabil în prima săptămînă a lunii martie, pînă la această dată nu a fost prezentat proiectul cu anexe.
Municipalitatea a făcut public pe internet un proiect succint, întins pe ceva mai mult de două pagini, în condiţiile în care cel cu tot cu anexe, care va fi discutat în Consiliul Local, va trece probabil de100 de pagini.
„Încă nu este gata. Dl.primar ţine foarte mult ca înainte de şedinţă să se efectueze acea dezbatere publică a bugetului”, a explicat
viceprimarul Cătălin Alexa. Sintetic, bugetul municipiului pe anul în curs are venituri de 178,5 milioane lei, adică peste 43 de milioane de euro. Aproximativ 37 de milioane lei din această sumă se preconizează să se încaseze din taxele şi impozitele locale. În ceea ce priveşte cheltuielile, 68,8 milioane de lei se vor duce pe învăţămînt, majoritatea fondurilor urmînd să fie consumate cu plata drepturilor salariale a personalului angajat în domeniu.