La finalul slujbei oficiate la Biserica Sfântul Gheorghe Înaltpreasfinţitul Teofan a primit distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. Aceasta i-a fost acordată de primarul Cătălin Flutur în baza unei hotărâri adoptate de Consiliul Local pe data de 31 martie.
„Bucuria noastră este cu mult mai mare cu cât îl avem alături pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un model de viaţă creştină şi devotament spiritual. Consiliul Local, în semn de înaltă recunoştinţă, pentru bogata activitate pastorală desfăşurată la Botoşani i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani”, a spus de la microfon
edilul şef. Mitropolitul a primit apoi şi o icoană cu Sfântul Gheorghe şi Sfântul Teofan din partea părintelui paroh Dumitru Mateciuc.
„Mulţumesc d-lui primar pentru cuvânt, mulţumesc colegilor domniei sale de la Primărie pentru decizia luată şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că astăzi ne-a făcut să fim cu toţii aici, cetăţeni ai oraşului şi enoriaşi ai acestei sfinte biserici împlinind anul acesta 460 de ani de la ctitorie”, a afirmat
ÎPS Teofan, care a fost aplaudat de mulţime.