Zilele de 23 şi 24 aprilie 2011 au fost de foc pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să intervină în 11 de situaţii de urgenţă.
Pompierii au intervenit pentru a stinge 3 incendii şi 2 arderi necontrolate la Răchiţi şi Buhăceni, au avut 4 intervenţii SMURD, o intervenţie pentru transportul unei persoane supraponderale din apartamentul proprietate, la ambulanţă, precum şi o intervenţie pentru salvarea unui căţel dintr-o fântână). Acestora li se adaugă 61 misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor în lăcaşele de cult, executate în Noaptea de Înviere, la care au participat peste 100 cadre ale inspectoratului.
Pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor au acţionat, în total, 30 de pompieri, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă. În urma incendiilor provocate de utilizarea unui cablu electric defect, jocul copiilor cu focul, fumatul în locuri nepermise, nerespectarea normelor p.s.i. pe timpul distrugerii prin ardere a resturilor vegetale şi acţiunea intenţionată s-au înregistrat pagube în valoare de 3.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 200.000 de lei.
I.S.U. Botoşani face un apel către cetăţenii judeţului să respecte, acasă, la locul de muncă, dar şi în lăcaşele de cult, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă.