Începând cu luna februarie 2017, peste 25.170 de pensionari se bucură de scutirea de la plata contribuţiei la bugetul de asigurări sociale de sănătate şi peste 14.490 de persoane de eliminarea impozitului pe venitul din pensii.
După cum deja este cunoscut, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 2/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, începând cu plata drepturilor de pensii aferente lunii februarie 2017, se elimină contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari, iar plafonul de impozitare a veniturilor din pensii se ridică la 2.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Botoşani.
”Precizăm că, până în luna ianuarie 2017 inclusiv, veniturile din pensii au fost impozitate, în situaţia în care treceau de un anumit plafon, cu o cotă de 16%. Mai precis, venitul impozabil lunar din pensii era stabilit prin scăderea din pensie a contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate de 5,5% și a sumei neimpozabile lunare de 1.100 de lei.
Potrivit normelor generale de drept, noile dispoziţii legale se aplică doar drepturilor care se cuvin începând cu luna februarie 2017. În situaţia în care, după această dată, pensionarilor li se cuvin şi li se plătesc drepturi restante cu titlu de pensie (ca urmare a efectuării unor recalculări/revizuiri prevăzute de lege), pentru aceste sume se calculează şi se reţin atât contribuţia de asigurări sociale de sănătate, cât şi impozitul, în cotele prevăzute de lege pentru lunile anterioare datei de 1.02.2017, pentru care se achită drepturi restante.
“Pentru a preveni orice confuzie cu privire la sumele care se regăsesc pe taloanele mandat de plată a pensiilor, precizăm că, acolo unde apar astfel de drepturi restante, sumele se evidenţiază distinct faţă de drepturile de pensie aferente lunii în curs. În acelaşi mod se evidenţiază şi sumele reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi impozitul calculat, după caz”, declara Ioan Buzila, director executiv al CJP Botosani.
Precizăm că, la această dată, în baza de date a Casei Judeţene de Pensii (CJP) Botoşani, se află în evidenţă un număr de 14.496 de pensionari cu pensii ale căror cunatumuri sunt cuprinse între 1.100 si 2.000 de lei care vor beneficia de scutirea de la plata impozitului de 16 %. De asemenea, începând cu data de 1 februarie, se vor bucura de scutirea de la plata contribuţiei la bugetul de asigurări de sănătate un număr de 25.178 de pensionari care, până în luna ianuarie 2017, au plătit această contribuţie, se mai arată în comunicatul de presă.
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024