Polițiștii au tras pe dreapta microbuzele, au fost sancționați și agenți economici care au încălcat restricțiile impuse. Sute de botoșăneni au fost legitimați.
În ultimele 24 de ore au fost desfășurate acțiuni cu efective mărite în zonele aglomerate, piețe, terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Astfel, la nivelul județului Botoșani, au fost verificate 51 de obiective cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificate 70 de mijloace de transport.
Cu ocazia verificărilor au fost depistate două persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional.
Doi operatori economici au fost, de asemenea, sancționați pentru organizarea de activități în spațiul public/privat pentru care au fost instituite restricții.
În total, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de aproximativ 6.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024