Unii grădinari din Botoșani au ajuns să-și vândă marfa tocmai la Iași. Preferă să se deplaseze zilnic până în orașul de pe Copou decât să mai facă în propriul județ comerț.
În urma unei vizite făcute la începutul săptămânii de un reporter Ziarul de Iași pentru a vedea care este pulsul, s-au identificat problemele cu care se confruntă zi de zi cei care muncesc pământul.
Printre aceștia și o comerciantă sosită tocmai din comuna Santa Mare a județului Botoșani.
Mihaela vine zilnic să-şi vândă la Iaşi mierea de albine şi roşiile „ochiul boului”.
„De la mine de acasă şi până la Iaşi este aceeaşi distanţă ca până la Botoşani. Alegem să venim aici pentru că e oraşul mai mare. Plătim 20 de lei chirie pe zi la tarabă. Preţurile sunt mici, dăm foarte ieftin, ca să vindem, iar cea mai mare nemulţumire a noastră este că ne fac concurenţă supermarketurile, care au roşii tratate, fără gust”, povesteşte femeia.
Acasă are 10 stupi cu albine şi vinde la piaţă cu 25 de lei borcanul dacă mierea este de salcâm ori rapiţă şi cu 20 de lei dacă este polifloră.
Alături, Neculai vinde de toate. Are închiriate trei tarabe, iar la două dintre ele vând copiii lui, o fată şi un băiat. Are usturoi, sfeclă, roşii de trei feluri, varză şi vinete. Şi el vine zilnic în sezon şi are un catastif de nemulţumiri.
„Aici ne confruntăm cu lipsa locurilor, e aglomerat, nu sunt tarabe suficiente. Trebuie să venim de la ora 3 dimineaţa ca să închiriem. Eu am trei tarabe că am marfă multă, la ora asta mai am acasă în solare. Pentru că am ieşit mai devreme în iunie, am avut preţuri bune, acum au scăzut. Aş mai vrea un pic de ordine în pieţele din Iaşi, ca să atragem şi noi clienţi. Ei se duc în supermarketuri, însă dacă ar fi curăţenie şi la noi şi ar închide să nu ne sufle vântul, ar fi altfel. Aş vrea să fie modernizare pieţele, să vedeţi când vine câte o vijelie cum ne ia umbrelele astea!”, explică Neculai Trufanda din Icuşeni.
Spune că intermediarii nu prea îl deranjează, deoarece ei cumpără de la alţii şi sunt nevoiţi să dea mai scump, iar el, producător, lasă la preţ şi le ia clienţii.
FOTO: Ziarul de Iași
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024