(P) Două artiste de dincolo și dincoace de Prut vor fi vedetele nopții dintre ani la cel mai mare hotel al Botoșanilor. Rapsodia City Center organizează revelionul în sala Mihai Eminescu.
Petrecerea va fi deschisă de trupa Magix și va fi continuată de Natalia Gordienko, o cântăreață celebră în Republica Moldova.
Are 32 de ani și colaborări la activ cu Phoenix, Mohombi și Lăutarii. În 2006 a reprezentat Republica Moldova la concursul Eurovision alături de Arsenium, fost component al trupei O-Zone. În luna mai a cântat și la deschiderea Cornișa Aquapark & Sports.
Își va da concursul și Paula Seling, o interpretă care nu mai are nevoie de prezentare, hituri precum ”Ploaie în luna lui Marte”, ”Ce bine că ești”, ”Inimă”, ”Tu cântă”, ”Promit”, ”Trurli” aducându-i recunoașrterea națională. De asemenea, împreună cu Ovi Cernăuțeanu a reprezentat de două ori România la ”Eurovision”.
”Mizăm la acest Revelion pe muzica de calitate, pe frumusețea şi talentul artiştilor invitați. Mizăm pe profesionalismul nostru de care am dat dovadă mereu în slujba şi relația cu prietenul nostru, clientul. Pariem şi pe meniul special oferit participanților cât şi pe buna dispoziție ce o aduce noul an. Contăm şi pe locația noastră, elegantă şi centrală! Concluzia? Vă oferim o megapetrecere de vis!”, anunță Rapsodia City Center.
Revelionul de la Rapsodia va avea în jur de 250 de participanți, ultimele locuri libere putând fi rezervate la 0724.244640.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024