Medicul Gabriel Oprișanu a câștigat un nou mandat pentru postul de manager al Institutului de Psihiatrie Socola Iași, cea mai mare unitate spitalicească de profil din țară.
Dr. Gabriel Oprişanu a fost numit manager interimar al Institutului de Psihiatrie Socola în aprilie 2014, iar pe 28 octombrie 2015, după susținerea concursului, devenea manager cu drepturi depline peste un institut cu 1.100 de angajaţi, 900 de paturi, 87 de medici şi 500 de asistenţi.
Primul mandat s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie a acestui an, iar zilele acestea a susținut concursul pentru un al doilea mandat, pe care l-a câștigat.
Fost consilier în Ministerul Sănătății pe probleme de psihiatrie, medicul Gabriel Oprișanu a condus pentru o perioadă și Spitalul de Psihiatrie din Botoșani.
„Socola este singurul Institut de Psihiatrie din ţară, fapt care-i conferă o anvergură incontestabilă. Să nu uităm, de asemenea, că are o istorie de peste un secol şi că la dezvoltarea sa au contribuit personalităţi incontestabile, cum ar fi Alexandru Brăescu, C.I. Parhon, Leon Baliff, Petre Brânzei... Pentru mine, aşadar, este o mare onoare să fiu managerul acestei instituţii. De altfel, principalul scop pe care mi l-am propus încă de la începutul mandatului a fost să contribui la reconfirmarea statutului de pilon al psihiatriei pentru Institutul Socola, nu numai pe plan naţional, ci la nivelul întregii Europe. Dar să știți că nu e ca în filme, nu e un zbor deasupra unui cuib de cuci, e un zbor cu turbulențe”, declara, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, managerul Gabriel Oprișanu, înainte de câștigarea celui de-al doilea mandat.
Un sondaj IMAS, din 2018, arată, de exemplu, că 68,9% dintre români nu ar fi de acord să locuiască împreună cu o persoană care suferă de o boală mintală, iar 30 % dintre persoanele intervievate au spus că nu ar fi de acord să locuiască pe aceeaşi stradă cu o persoană care suferă de tulburări psihice sau de comportament.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024