Direcţia Naţională Anticorupţie a primit de curând o sesizare privitoare la prefect. Aceasta a fost depusă direct la Bucureşti şi survine controalelor ordonate de Cristian Roman pe linia concesionării păşunilor comunale.
După cum v-am arătat în mai multe rânduri, într-o mulţime de localităţi acestea, cu subvenţiile aferente plătite de stat, au ajuns la asociaţii controlate direct sau indirect de aleşi locali, lucru care se pare că a deranjat anumite oficialităţi. Ca atare, l-au reclamat pe primul reprezentant al Guvernului în judeţ, nemulţumirea principală fiind că acesta ar fi efectuat verificări cu precădere în localităţile conduse de primari PSD şi PNL. Deşi plângerea este anonimă şi potrivit legii la astfel de adrese nu se răspunde, DNA Bucureşti nu a clasat-o, ci a trimis-o spre soluţionare la DNA Suceava. Ca atare, procurorii anticorupţie au solicitat prefectului detalii despre controlul efectuat şi, culmea, este posibil ca efectul să fie exact invers decât cel scontat şi celor patru-cinci primari aflaţi iniţial în atenţia DNA să li se mai adauge şi alţii care au ieşit prost la acţiunea întreprinsă de Prefectură.
"Am deranjat, asta e"
“O să se întoarcă împotriva lor. Am deranjat, asta e”, a spus
Cristian Roman, care a adăugat că
„am verificat pe absolut toată lumea” şi că nu a favorizat primarii formaţiunii aflate la putere. Acesta susţine că a declanşat controlul tocmai pentru a se corecta din timp nelegalităţile şi a nu se ajunge la anchete penale.
„Când am văzut că DNA începe să caute primari cu privire la fondurile astea europene pentru păşune am zis că trebuie să facem şi noi ceva. Era deja al patrulea sau al cincilea caz în atenţia organelor de anchetă şi am zis hai să îi verificăm pe toţi, să le zicem unde au greşit”, a arătat
primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Atât senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, cât şi deputatul Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, şi-au exprimat public nemulţumirea faţă de controalele ordonate de prefect la primării pe linia concesionării păşunilor, susţinând că vizaţi sunt mai ales primari partidelor din opoziţie.