Revocarea consiliului de administraţie de la societatea de salubrizare şi numirea unuia interimar n-a avut nici pe departe darul de a readuce liniştea la unitatea municipalităţii. Dimpotrivă chiar, scandalul se amplifică.
Cezar Nicuţă, singurul membru al CA de la SC Urban Serv SA care nu îşi înaintase demisia, a contestat la Tribunalul Botoşani hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) prin care s-a destituit consiliul de administraţie, cerând anularea în întregime a actului.
Acesta susţine că AGA a încălcat Hotărârea Consiliului Local (HCL) 112/2018 prin care a fost revocat CA-ul şi prin care Vasile Chiru şi Ioan Brânzei, reprezentanţii Consiliului Local, au fost mandataţi să îşi exprime votul.
Mai exact, cei doi ar fi făcut adăugiri în AGA faţă de ceea ce adoptase Consiliul Local.
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre AGA, s-au numit şi alţi trei membri în CA-ul de la SC Urban Serv SA, tot în baza amintitei hotărâri a Consiliului Local. Ori Cezar Nicuţă, jurist de meserie, susţine că, potrivit legii 31/1990 a societăţilor comerciale, Adunarea Generală a Acţionarilor este singurul for care poate numi membri în CA, fără vreo ingerinţă a unei autorităţi locale.
În plus, în hotărârea AGA de revocare a fostului CA şi numire a altuia provizoriu, se invocă şi prevederile unei alte HCL, 258/2016. Ei bine, chiar la primul articol al acelei hotărâri se stipulează negru pe alb că reprezentanţii CL în AGA, adică Vasile Chiru şi Ioan Brânzei, NU pot vota pentru numirea sau revocarea membrilor CA.
„Consider că ar fi fost necesar ca Adunarea Generală a Acţionarilor să fie cea care numeşte efectiv prin hotărâre membrii consiliului de administraţie şi nu reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor”,
Cezar Nicuţă, membru revocat CA SC Urban Serv SA.
Acesta pregăteşte şi o plângere penală la DNA Suceava împotriva consilierilor Vasile Chiru şi Ioan Brânzei, care în opinia sa se fac vinovaţi de abuz în serviciu întrucât şi-au depăşit mandatul acordat de CL şi, în plus, au modificat în AGA o hotărâre a Consiliului Local.
De asemenea, este decis să depună şi o altă acţiune civilă, prin care să conteste şi HCL prin care a fost revocat CA-ul de la SC Urban Serv SA şi să ceară indemnizaţia pentru cei trei ani de mandat rămaşi. Acelaşi lucru ar intenţiona să îl facă şi alţi doi membri ai CA-ului revocat şi, cum indemnizaţia de şedinţă se ridică la aproximativ 1.000 de lei, suma totală în litigiu s-ar putea ridica la peste 100.000 de lei.
Reamintim că respectivul HCL nu a fost contrasemnat pentru legalitatea de secretarul municipiului, Oana Georgescu şi că noii membri desemnaţi în CA nu sunt decişi să accepte numirile.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024