Prefectul a emis un ordin referitor la controale privind comercializarea produselor alimentare în vederea identificării posibilelor surse de contaminare cu bacteria E-Coli. Asta după ce, județul Botoșani a fost prezentat într-un nefericit top al celor unde, în mediul rural, toaletele încă sunt exterioare.
Sunt controlate unitățile care procesează produse lactate, cărnuri sau brutării. Verificările sunt efectuate de inspectori din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și Direcției de Sănătate Publică (DSP).
”Aici ne referim strict la faptul că Botoșani este pe locul 3 într-un clasament al județelor în care există riscul contaminării din diferite surse. DSV și DSP vor face controale pe tot parcursul martie informând săptămânal Prefectura în acest sens”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
După primele șapte zile de verificări, un prim raport a ajuns deja pe biroul prefectului.
”Deja cred că s-a scurs o săptămână, am efectuat controale tematice, dacă nu mă înșel la anumiți procesatori din localitățile Dorohoi, Vlăsinești, Roma, Darabani, Botoșani”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
În urma controalelor nu s-au constatat deficiențe care să pună în pericol sănătatea botoșănenilor. (G.E.)
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024