Municipalitatea botoșăneană are în derulare mai multe proiecte unde finanțare este de la Uniunea Europeană însă unde, și municipalitatea are o obligație financiară din valoarea totală alocată.
La acest moment ar fi nevoie de aproximativ 10 milioane de euro, partea de contribuție a Primăriei Botoșani pentru efectuarea lucrărilor la un număr de șase investiții.
„Am semnat astăzi autorizația de construire pentru un proiect cu fonduri europene – Construire și echipare creșă pentru educație timpurie antepreșcolară care va fi edificată în ANL Cișmea, lângă terenul pe care-l avem la grădinița din cartier. Un proiect cu o valoare totală de 4 milioane de lei dar unde avem și contribuția municipiului Botoșani, 2% plus lucrări neeligibile de 2,6 milioane lei”,
Cosmin Andrei, primar
51,5 milioane de lei,
este suma aproximativă pentru aportul Primăriei iar primarul susține că așteaptă fie un sprijin de la Guvernul României, ori este nevoie să contracteze un credit.
Consolidare și restaurare Teatrul Mihai Eminescu – valoare totală 59,5 milioane lei – contribuția Primăriei: 36,6 milioane lei
Reabilitarea Bisericii Sfântul Gheorghe – valoare totală 10,4 milioane lei – contribuția Primăriei: 3,2 milioane lei
Construire creșă în cartierul ANL Cișmea – valoare totală 4,1 milioane lei – contribuția Primăriei: 2,6 milioane lei
Reabilitare și modernizare Grup Școlar Petru Rareș – valoare totală 5,7 milioane lei – contribuția Primăriei: 5,2 milioane lei
Reabilitare cale de rulare tramvai 101 – valoare totală 93 milioane lei – contribuția Primăriei: 1,9 milioane lei
Reabilitare cale de rulare tramvai 102 – valoare totală 93 milioane lei – contribuția Primăriei: 1,9 milioane lei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024