Primarii din județul Botoșani au fost chemați luni, 22 martie, la Casa Sindicatelor la o dezbatere publică pe marginea bugetului alocat pentru drumurile județene și comunale.
Însă nu a fost nici pe departe o dezbatere în adevăratul sens al cuvântului. Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a fost cea care timp de 30 de minute a vorbit despre suma alocată dar și despre viitoarele investiții.
Județul Botoșani a primit pentru drumuri o sumă de 13 milioane de lei.
Președintele CJ a susținut că suma este mai mică față de anul trecut.
„70% din această cotă va merge către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, iar 30% va fi alocată prin hotărârea Consiliului Județean UAT-urilor din județul Botoșani, municipiilor, orașelor și comunelor”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean.
După o scurtă prezentare a investițiilor care se vor derula în județul Botoșani, Doina Federovici i-a întrebat pe edili dacă au interpelări.
Moment în care majoritatea primarilor s-au ridicat de pe scaune.
Într-un final primarul orașului Dan Oloeriu a solicitat să li se spună pe fiecare unitate administrativ teritorială care este situația, însă președintele CJ a susținut că va fi făcut public astăzi proiectul de hotărâre pentru repartiția banilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024