Fostul lider al PNL, Vasile Blaga, încă are un cuvânt greu de spus referitor la persoana care va prelua șefia partidului după expirarea perioadei de interimat a Ralucăi Turcan.
„Evenimentul zilei” a aflat, pe surse, că sub conducerea fostului lider PDL, Vasile Blaga, vechii pedeliști din PNL s-au întâlnit marţi la prânz, la moșia unui fost baron democrat-liberal, Nicolae Bara, la Ogrezeni, județul Giurgiu, unde au pus la cale susținerea la șefia PNL a actualului președinte interimar al partidului, Raluca Turcan.
La întrevederea de taină au mai fost prezente Sulfina Barbu, Raluca Turcan și mai mulți lideri județeni și parlamentari care provin din fostul PDL.
Lupta se anunță una crâncenă întrucât, atât foștii pedeliști cât și vechii liberali vor să conducă partidul, fiecare tabără considerându-se îndreptățită pentru acest lucru. La ora actuală, în rândul liberalilor există o oarecare dihonie între membrii, în special între lideri, lucru care nu se întâmplă și la vârful pedeliștilor, care se dovedesc mai uniți.
Planul va fi unul destul de simplu, au susținut sursele citate mai sus. Membrilor PNL li se va prezenta ideea că actualul șef al partidului are susținerea totală a președintelui Klaus Iohannis. Ulterior va fi făcută o campanie om la om, pentru a-i convinge pe liberali că doar cu Turcan partidul poate ajunge din nou la guvernare. Un alt mesaj pentru votanții la Congres va fi că vechii liberali sunt de obicei trădători și li se va da exemplul alianței cu PSD.
„Trebuie să facem în astfel încât să le spunem oamenilor că doar noi am făcut opoziție clară la PSD. Nu ne-am băgat în jocurile lor. Oamenii mai trebuie să știe că liberalii sunt demagogi, că nu muncesc mai deloc. Ei așteaptă doar roadele muncii altora”, au precizat pentru EVZ, sursele democrat-liberale.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024