În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.
Orașul Geniilor se transformă într-o umbră a ceea ce a fost odinioară. Ignoranța și nepăsarea sunt armele cu care ne autodistrugem, într-un ritm căruia nici măcar timpul nu îi mai face față. De la un la la altul vechile clădiri cad secerate de mâna omului modern, care așază în loc ziduri reci, lipsite chiar și de o minimă estetică urbană.
Ne oprim, astăzi, în fața unei case de o valoare excepțională, care ar fi putut deveni un adevărat brand cultural. Locul în care mii de oameni s-au hrănit spiritual, reunind un patrimoniu inestimabil, este astăzi pustiu, trist, încremenit în timp, păstrând încă în ziduri rănile cuielor smulse, și odată cu ele o întreagă istorie de sute de ani.
La 14 ani de la revendicarea uneia dintre cele mai frumoase și trainice case din Botoșani, misterul pare singurul care mai dă târcoale locului. Chiar dacă timpul apasă cu fiecare an care trece și mai adaugă poate un centimetru sau doi de strădalnică vechime, construcția încă rămâne în aceeași demnă înălțime și în aceeași trainică splendoare. Nu se știe pentru câtă vreme…
Casa Manolachi Iorga este un adevărat simbol al Botoșanilor. Și nu doar datorită istoriei sale de peste 200 de ani, cât mai ales semnificației pe care o poartă, fiind construită de străbunicul celui mai mare istoric al României, un savant cunoscut în toată lumea: botoșăneanul Nicolae Iorga.
Și chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate anul în care a fost construită, ea este, cu certitudine, ”dacă nu cea mai veche, atunci una dintre cele mai vechi case din Botoșani”, după cum se exprima unul dintre moștenitori, într-o scrisoare către Nicolae Iorga datată 15 iunie 1909.
Cu un destin vitreg, după cum vom vedea, casa Manolachi Iorga pare să repete, astăzi, istoria din urmă cu mai bine de jumătate de secol, când a fost abandonată în mijlocul Botoșanilor, orașul pe care însuși Iorga l-a iubit nespus.
Indiferent de stadiul juridic în care se află imobilul, indiferent de încâlcelile birocratice, clădirea trebuie salvată, încă o dată, de la prăbușire, este de părere și istoricul Gheorghe Median.
”Casa aceasta ar trebui salvată pentru că ține de Iorga. Nu se poate să dăm cu piciorul la orice. Dar nimeni nu își asumă un asemenea act”,
Gheorghe Median, istoric
A fost printre primele case cu etaj din Botoșani, după cum aflăm de la Ioan Al. Saint-Georges, care în anul 1909 îi scria lui Nicolae Iorga cum că, ”așezată în fundul ogrăzii”, casa ”trebuie să aibă peste 100 de ani” și este printre ”primele case cu cat din Botoșani”.
Manolachi Iorga, străbunicul istoricului Nicolae Iorga, era fiul Ecaterinei și al lui Iorga Galeongiul. S-a stabilit în mahalaua Vrăbieni, aproape de Biserica ”Cuvioasa Parascheva”, astăzi zona Pietonalului Unirii. Casa era una impunătoare, trainică, ridicată pentru generații de multe secole. Să spunem doar că, la parter, zidurile casei sunt groase de aproape un metru, iar etajul cu structură de lemn și cărămidă. Să nu uităm pivnițele, care și astăzi sunt intacte și la fel de uscate ca atunci când au fost construite.
”Manolachi Iorga, străbunicul istoricului Nicolae Iorga, a fost bogat și cinstit negustor”, ne spune etnograful Steliana Băltuță, cea care s-a aplecat decenii la rând asupra istoriei casei Manolachi Iorga.
Împreună cu Zoița, născută Costea, Manolachi Iorga a avut patru copii: Costache, Elena, Alecu și Iancu. Bătrânul Iorga se săvârșește din viață în anul 1829.
Să spunem și că Zoița, soția lui Manolachi Iorga era, încă dinainte de căsătorie, proprietară de case și dughene în apropierea Bisericii ”Sf. Gheorghe”, case pe care le dădea cu chirie. Când rămâne văduvă, se retrage în casele din mahalaua Sf. Gheorghe, iar casa cea mare o lasă fiicei sale, fiică ce se va căsători mai apoi cu Dimitrie Beldiman, împreună cu care pleacă la Iași.
Casa din mahalaua Vrăbienilor, cea construită de Manolachi Iorga, se va vinde către boierul Ioniță Codrescu, cel care, la rândul său, o va ceda fiicei sale Maria (poate deloc întâmplător, Maria era vară bună a bunicii lui Nicolae Iorga). Maria Codrescu se va căsători cu Manole Stroici, proprietar de moșii în Manoleasa. Acolo, la Manoleasa, se va naște (în 1860) fiica lor, Maria.
În anul 1864, casa de la Botoșani revine la viață. Și asta pentru că soții Stroici (Maria, Manole) și fiica lor vin din Manoleasa și se stabilesc aici. Când împlinește 27 de ani, fiica Maria se căsătorește cu Alexandru (Alecu) Saint-Georges (în vârstă de 33 de ani la data căsătoriei), un inginer constructor cu studii la Cernăuți și la Praga.
(Foto: Steliana Băltuță, Acta Moldaviae Septentrionalis)
Important de amintit că inginerul Alecu Saint-Georges a activat și la Primăria Botoșani, dar că a fost mai presus de toate și un compozitor talentat. Este cel care a înființat Societatea ”Armonia”. Însă a avut contribuții importante la refacerea ulițelor din orașul Botoșani, a lucrat la construirea Palatului Calimachi de la Stâncești (din păcate distrus de comuniști mai târziu), dar și la ridicarea Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din Cimitirul Pacea.
Maria (născută Stroici) și Alexandru Alecu Saint-Georges au avut șapte copii: Maria-Alexandrina, Gheorghe, Constanța, Ioan-Mihail, Nicolae, Aglae, Manole. Tatăl celor șapte copii moare în aprilie 1904, din cauza unui carcinom în zona gâtului. Soția Maria mai trăiește încă 43 de ani și se stinge din viață în februarie 1947.
(Foto: Steliana Băltuță, Acta Moldaviae Septentrionalis)
”Nu mult după decesul mamei sale în 1947, în casă mai rămâne fiica cea mare, Maria-Alexandrina (Dida), pianistă și compozitoare, care va pleca la fiica ei Monica, licențiată în filosofie, și care era căsătorită încă din 3 ianuarie 1943 cu Ion Mihalcea, magistrat la Buzău, cu care avea doi copii, un băiat Ion-Adrian Mihalcea, născut la 21 noiembrie 1943, și o fată Ioana-Maria-Monica Mihalcea, născută în 6 iulie 1945”,
Steliana Băltuță, etnograf
Așa se face că în acel an, 1947, casa este practic abandonată. Clădirea se deteriorează de la un an la altul. Autoritățile din Botoșani încearcă să contacteze proprietarii, însă scrisorile trimise la Buzău rămân fără răspuns.
În final, Întreprinderea de Gospodărire a Orașului (I.G.O) preia casa în administrare. Casă care, după o serie de reparații, este dată spre folosință Școlii Profesionale Textile, ca internat pentru fete. Se întâmpla în anul 1952, situație care va dura până în anul 1965.
(Foto: Steliana Băltuță, Acta Moldaviae Septentrionalis)
Din 1965 și până în 1980 casa va fi ocupată de chiriași.
Un rol important în destinul acestei case îl va avea etnograful Angela Paveliuc Olariu. A fost cea care, încă din anii 1970, a făcut numeroase demersuri la Ministerul Culturii pentru preluarea Casei Manolachi Iorga în vederea înființării aici a unui muzeu etnografic. Demersuri încununate de succes în anul 1980, când începe restaurarea clădirii.
”După o serie de lucrări de restaurare începute în 1980 și care au durat 9 ani, și cu o tematică expozițională bine întocmită, casa va fi deschisă ca Muzeu Etnografic în 7 octombrie 1989, fiind pusă iarăși în valoare structura arhitectonică de secol XVIII, în cea mai veche clădire a orașului, reînviind parcă viața patriarhală a străbunicului lui Nicolae Iorga, Manolachi Iorga”,
Steliana Băltuță, etnograf
Vreme de aproape 18 ani (octombrie 1989 - august 2007), mii de vizitatori din țară și din străinătate s-au perindat prin Muzeul din centrul orașului Botoșani. În august 2007, vestea cădea ca un trăsnet: casa este retrocedată și expoziția desființată.
Amintim că proprietara casei rămăsese Maria-Alexandrina (Dida). În anul 1992, în 17 ianuarie, la Botoșani ajunge nepotul pianistei, Ion-Adrian Mihalcea. Avea la acea vreme 49 de ani și scopul venirii la Botoșani, potrivit informațiilor oferite de etnograful Steliana Băltuță, era acela de ”a vedea casa”.
Este încântat de ceea ce găsește aici, repetăm, după o perioadă de 45 de ani de când urmașii lui Manolache Iorga abandonaseră imobilul. Ion-Adrian Mihalcea scrie chiar în Cartea de Impresii: ”Mă bucur că această casă care a aparținut străbunicilor mei Alexandru și Maria Saint-Georges a fost astăzi restaurată în condiții foarte bune și utilizată în interesul general ca muzeu al municipiului. Astfel s-a reușit a se salva un bun de patrimoniu peste care altfel ar fi trecut tăvălugul demolator”.
Mulțumirile alese rezistă vreme de 7 ani. Pentru că în anul 1999 inginerul Ion-Adrian Mihalcea își anunță pentru prima dată intenția de recuperare a imobilului construit de Manolachi Iorga.
(Casa Manolachi Iorga în 2021)
Se scotocesc arhivele, se caută dovezi. În sprijinul revendicării casei este adusă în atenție o scrisoare din 1909, trimisă de Ion Al. Sân-Giorgiu lui Nicolae Iorga: ”Deci, dacă e făcută de Manolachi Iorga, de bună seamă casa, dacă nu e cea mai veche din Botoșani, e una din cele mai vechi clădiri ale orașului”. (scrisoare aflată la Biblioteca Academiei Române, cf. Corespondență Nicolae Iorga, publicată în volumul ”Nicolae Iorga și Botoșanii – Legături epistolare”, îngrijită de Gheorghe Median, 2006.
La 8 ani de la intenția exprimată de Ion-Adrian Mihalcea de recuperare a casei, Secția de Etnografie pierde clădirea.
Era luna august 2007. Luna din care casa redevine pustie, așa cum rămăsese în anul 1947.
”În voia intemperiilor vremii, în voia distrugătorilor, un loc fără viață, trist, după scoaterea patrimoniului etnografic din interior. Ion Adrian Mihalcea, moștenitorul familiei Saint-Georges, care a câștigat casa în instanță, a încercat s-o protejeze de vandalizare închizând cu plase de sârmă cele trei intrări în casă, două în față, una în spate, și intrarea la beciul exterior, dar vremea continuă să muște nemilos din casa ”Manolachi Iorga – Saint Georges”, fostă și Muzeu de Etnografie 17 ani”,
Steliana Băltuță, etnograf
(Interior din Casa Manolache Iorga, în 2021)
Trist, spune etnograful Steliana Băltuță, este că muzeul a pierdut un proiect cu fonduri europene de reabilitare a clădirii și de extindere în aer liber a expoziției, reprezentând cultura populară a zonei, și care ar fi avut mari șanse să devină o oază de civilizație populară tradițională în centrul orașului Botoșani.
”Destinul casei în prezent și în viitor este pecetluit, clădirea pare a fi definitiv pierdută, această construcție a Botoșaniului veche de peste două secole, cea mai veche locuință, care este ca o rană a orașului, pe lângă alte clădiri cu același destin. Acesta este destinul dureros al casei Manolachi Iorga, care se prăbușește treptat sub ochii noștri, ruinând și istoria casei celor două familii înrudite la propriu, familia Iorga și familia Stroici Saint-Georges”,
Steliana Băltuță
Care va fi viitorul acestei case este greu de crezut. Chiar revendicată fiind, clădirea mai are încă șanse de a redeveni ceea ce a fost odinioară: un important centru cultural, un loc în care spiritul lui Iorga să împrăștie din nou speranța că Botoșanii ”vor fi din nou ce-au fost și mai mult decât atât”.
Zece ani a luptat un om – Angela Paveliuc Olariu - din 1970 până în 1980, pentru a convinge autoritățile că Botoșanii merită un muzeu de etnografie în clădirea construită de Manolachi Iorga.
De 14 ani, un alt om – Steliana Băltuță – scrie și bate la uși închise, în speranța că va trezi din nou interesul pentru, probabil, cea mai veche casă de locuit din Botoșani, singura rămasă în picioare după mai bine de două secole. De data aceasta nu este de ajuns. Este nevoie de implicarea autorităților, de conștientizarea faptului că Botoșanii merită să aibă un centru cultural de prestigiu.
(Steliana Băltuță în fața Casei Manolachi Iorga, 2021)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024