Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită.
Decizia este anunțată de Curtea Constituțională, care a constatat că revocarea Renatei Weber este neconstituțională.
„Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”, se arată în comunicatul CCR, potrivit g4media.ro.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Fără „amendă automată” pentru lipsa rovinietei: Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024