Primarul Cătălin Flutur a reacționat imediat la interpelarea colegului din plenul municipal, cu privire la situația tramvaielor.
Și i-a răspuns că acest proiect important pentru oraș este deja asumat de toată lumea.
„Sunt vești bune și vești proate. Cea mai proastă veste pe care am avut-o este că timp de 4 ani de zile, proiectul nostru a stat printr-un sertar la Ministerul Dezvoltării. Cea mai bună veste este că săptămâna viitoare, luni sau marți, voi semna, în sfârșit am găsit înțelegere, contractul de finanțare. Știți foarte bine că avem la dispoziție 32 de milioane de euro pentru tot ce îneamnă axa 4 din POR”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Edilul șef a venit cu precizări suplimentare și a arătat că la momentul semnării acestui contract de finanțare, tramvaiele pot fi în sfârșit scoase din uz și înlocuite cu autobuze, printr-un leasing operațional care va fi accesat de societatea Etrans.
Autobuzele vor fi funcționale pe perioada derulării lucrărilor de reabilitare a căii de rulare pe cele două linii din municipiu, 101 și 102.
De ce tramvaie?
„Pentru că există un plan de mobilitate urbană care a fost întocmit în anul 2014, corect de altfel. Nu vreau să mă duc înspre fosta conducere a Primăriei și fosta conducere de atunci, a fost corect întocmit, pentru că nu primeam bani în cazul Botoșaniului decât pentru tramvaie. În schimb, indecizia, tărăgănarea în timp a acestor proiecte europene, pentru că nicăieri în România nu funcționează această axă pe fonduri europene”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a reamintit și de faptul că o licitație pentru achiziția a 9 tramvaie noi a fost făcută undeva prin luna iunie iar adjudecarea se face abia pe 3 decembrie, adică după aproape 6 luni de zile.
Cum este posibil așa ceva?
„Nu pot să nu remarc faptul că au fost orașe în România care aveau altfel de conducere (politică n.r.) la care licitațiile s-au făcut prin martie și adjudecările undeva prin iunie. S-au grăbit un pic lucrurile acolo”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cât despre autoturismul achiziționat la Eltrans, primarul a cerut reprezentanților AGA din Consiliul Local să dea explicații dacă a fost sau nu aprobat un plan de investiții care ar fi dus la această achiziție.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024