Trăim într-o vreme în care mediul online ne conduce viețile, indiferent de domeniul în care activăm. Ne pricepem sau nu ne pricepem la device-uri, știm să mânuim mouse-ul sau nu, ne conectăm și ne deconectăm, lucrăm cu Zoom, interacționăm pe platformă. A fi sau a nu fi IT-ist, a fi sau a nu fi online...
Mihaela Arhip este profesor de Limba Română la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani.
Dascăl cu experiență la catedră, scriitor consacrat în spațiul literar, un om atașat de elevi și un excelent observator al micilor și marilor întâmplări care le afectează viața și dincolo de spațiul școlii, Mihaela Arhip a avut mai multe opinii în spațiul public menite să scoată în evidență problemele cu care se confruntă sistemul educațional în vreme de pandemie.
De această dată, textul dascălului botoșănean – în fapt o revoltă cu accente distincte pe probleme larg dezbătute pe rețelele de socializare – face referire la o postare publică a unui ”It-ist”.
Postare care critică în termeni vehemenți lipsa de pricepere a cadrelor didactice în mediul online:
"It stul e un geniu in comparație cu un profesor.
La câtă pregătire aveți, salariile sunt prea mari.
PS: se plângea un nene administrator de rețea ca a avut mari probleme în starea de urgență cu voi profesorii, ca nu va descurcati aproape deloc cu device urile in comparație cu copiii."
Răspunsul prof. Mihaela Arhip (foto), postat de asemenea în spațiul public, este o lecție pe care suntem datori să ne-o însușim fiecare în parte, indiferent de profesiile în care activăm:
”O alternativă la bun-simţ
Mă abţin să comentez la postări şi să răspund la provocări. Uneori, deoarece sunt conştientă de limitele mele, normale de altfel, în anumite domenii. Şi nu vreau să greşesc. Alteori, din bun-simţ. Fac afte în gură de la cât îmi muşc limba. Dar astăzi nu am mai rezistat. M-am săturat să fiu umilită şi tratată cu lipsă de respect, m-am săturat de generalizări.
Nu există nicio alternativă la bun-simţ!
Da, sunt cadru didactic. Şi nu mi-e ruşine că sunt cadru didactic. Îmi iubesc şi îmi respect meseria şi elevii. Îmi recunosc limitele şi încerc să mă perfecţionez în domeniul meu, pentru că influenţa unui profesor este uriaşă, în timp. El poate fi model pentru elevii săi şi nu trebuie să fie un model lipsit de valoare reală.
Da, sunt cadru didactic. Trebuie să fiu cadru medical - când este nevoie, trebuie să fiu paznic - în pauze, jandarm - la unele clase, psiholog, baby sitter, moaşă - în unele cazuri, părinte - pentru cei ai căror părinţi nu au timp să facă asta, şi, mai nou, IT-ist. Dar, sunt doar profesor. Pentru mine e destul atât, dacă elevii mei devin Oameni, indiferent dacă fac performanţă sau nu la obiectul meu.
Se pare însă că mulţi români se pricep la toate. Şi la toate fac performanţă. Poate prea mulţi. Poate ar trebui să facem fiecare performanţă în domeniul în care ne pricepem şi să căutăm împreună soluţii la problemele care se ivesc, nu să căutăm vinovaţi.
În preajma sărbătorilor, toţi se pricep la religie, la drepturile şi îndatoririle slujitorilor bisericii, judecă fiecare cuvânt, gest, greşeală, îi umilesc pe cei care "pupă moaşte", se dezic de orice legătură cu religia care "le spală creierele", se declară atei, dar mai scapă câte un "Nu cred în Dumnezeu, Doamne fereşte!" Câţi dintre aceştia cad în genunchi atunci când nu mai au nicio alternativă de a fi împăcaţi cu sine?
În pandemie, toţi deţin competenţele unui medic. Dar câţi ar fi de acord să poarte pe umeri responsabilitatea acestora? Câţi ar îmbrăca costumul acela straniu, ca de cosmonaut şi s-ar priva de cele mai elementare necesităţi, ca mersul la toaletă, de exemplu? Şi s-ar expune unei eventuale contaminări? Cu toate câte derivă din asta... Câţi dintre aceştia aleargă la medic atunci când se simt neputincioşi în faţa unei boli mai mult sau mai puţin necruţătoare?
În tribune, toţi sunt antrenori, sportivi şi comentatori sportivi, dar nu ar alerga 90 de minute, să-i pici cu ceară.
Şi, mai presus de toate, aproape toţi românii sunt autodidacţi.
În orice profesie, trebuie să ai chemare. Unii au doar trimitere. În toate domeniile sunt oameni care fac breasla de ruşine, dar asta nu este o caracteristică definitorie a domeniului respectiv.
Am citit astăzi un comentariu, pe care îl redau mai jos, referitor la şcoala online:
"It stul e un geniu in comparație cu un profesor.
La câtă pregătire aveți, salariile sunt prea mari.
PS: se plângea un nene administrator de rețea ca a avut mari probleme în starea de urgență cu voi profesorii, ca nu va descurcati aproape deloc cu device urile in comparație cu copiii."
Nu pot reda comentariul care urma, în care se preciza ce ştim noi, profesorii, să facem, din cauză că a fost şters.
În mare, sunt de acord cu afirmaţia domnului respectiv. Am colegi care, în perioada stării de urgenţă, nu au intrat nici măcar o oră pe net cu elevii, dar au primit salariul lunar, aşa cum l-am primit şi noi, cei care lucram zilnic, după un program bine stabilit de fiecare şcoală, ba chiar şi după program. Uneori, corectam teste până la 2 dimineaţa. Ştie oare pe câţi elevi din cei care ştiu mai bine decât noi să folosească device-urile i-am învăţat să deschidă un fişier Word, să trimită un e-mail? Să ştii să foloseşti un device nu înseamnă să ştii să te descurci online. Un IT-ist ar trebui să ştie asta. Să te descurci cu un device nu înseamnă să ştii să foloseşti calculatorul. Şi nici să fii IT-ist. Sunt de acord cu afirmaţia pe care am citat-o, parţial. Dar nu sunt de acord cu modul jignitor în care a fost pusă problema, nici cu generalizarea.
De ce? Pentru că...
În primul rând, autorităţile în domeniul învăţământului nu au mişcat niciun deget pentru a contribui la pregătirea cadrelor didactice în vederea predării online. S-a afirmat doar că "...se pregăteşte o ordonanţă prin care profesorii nu vor mai putea refuza predarea online." Numai că această predare online presupune cu totul un alt tip de programă, diferită de cea clasică. Multe școli nu au platformă educațională. Informaţiile sunt multe, timpul este scurt. Şi da, nu suntem toţi pregătiţi să facem faţă. În timp ce "IT-ştii de geniu" pun pe reţelele de socializare fotografii din vacanţe mai mult sau mai puţin exotice, multe cadre didactice participă, gratuit sau pe banii lor, şi nu este ieftin deloc, la cursuri de perfecţionare puse la dispoziţie de ONG-uri sau de alte instituţii specializate în domeniu. Dar, învaţă. Sau, cel puţin, dovedesc interes şi capacitate de adaptare. Se autoperfecţionează. Încearcă.
Am avut elevi care acum sunt IT-işti de top, care, în clasa a 8-a mâncau litere, citeau silabisind şi au terminat clasa a 12-a scriind cu greşeli de ortografie. Ceea ce ar trebui să fie cel puţin jenant, pentru că aceste competenţe stau la "baza bazei" formării unui intelectual. Dar, m-am bucurat că au performat în domeniul care li se potriveşte şi că sunt oameni împliniţi pe plan profesional. Câţi dintre aceştia ar plăti acum cursuri, ca să înveţe să scrie sau să se exprime corect? Câţi ar cumpăra o carte? Repet, nu generalizez.
În al doilea rând, competenţele în a folosi device-uri de ultimă generaţie nu au stat la baza formării unora dintre cadrele didactice de astăzi. Deşi este necesar acest lucru, nu este o competenţă de bază. Obiectul pe care îl predau eu se învaţă mai ales citind cărţi. Matematica se învaţă cu creionul în mână, rezolvând probleme. Fiecare obiect de studiu are particularităţile lui.
Internetul este un auxiliar bine intenţionat şi nimic mai mult. Chiar dacă trăim într-o lume tot mai digitalizată. Nu stă la baza formării unui intelectual, este doar o schelă care ajută constructorii să definitiveze o structură. Pentru că noi, ca utilizatori, trebuie să dobândim doar competenţa de a folosi aceste programe, pe care un IT-ist le concepe şi creează, nu să dobândim competenţe de IT-ist.
În al treilea rând, cum ajunge un "IT-ist de geniu" IT-ist? Am vaga bănuială că un învăţător a avut răbdare să-i poarte mâna pe caiet şi să îl înveţe literele. Fără de care nu ar fi putut lua notiţe, nici la liceul de mate-info, nici la facultate. Voi reda, de asemenea, deşi nu-mi place să fac asta, replica unui "IT-ist de geniu" la afirmaţia mea, că nu ar fi ajuns unde a ajuns fără învăţători şi profesori: "Nu este nevoie să ştii să scrii, dacă există tastatură!" Deci, vorbim despre intelectuali. Şi nu vreau să-i comentez replica.
Voi povesti doar o întâmplare de acum ceva ani, când doi tineri, un băiat şi o fată, de la o renumită companie de IT din România, înfiinţată în 1992, au ţinut cursuri despre folosirea platformelor educaţionale, despre utilizarea calculatorului, la noi, la Liceul de Artă "Ştefan Luchian", din Botoşani. De fapt, cursurile s-au ţinut în mai toate şcolile din ţară. Competenţele pedagogice i-au determinat să înceapă cursul cu o glumă, probabil gustată între ei: "un lucru de bază pe care trebuie să îl ştiţi este că, atunci când se luminează ecranul, calculatorul este deschis şi, atunci când vedeţi ecranul negru, calculatorul este închis." După care s-au întors unul spre celălalt, cu spatele la clasă, şi au început să râdă: "Trebuie doar să apăsaţi un buton." Mi-aş fi dorit atunci un buton pe care să apăs şi să-i aduc pe ei la setările iniţiale, când încă le tremura mânuţa în truda de a scrie primele litere. Şi-au terminat cursul cu replica, din nou, probabil, o glumă din domeniu: "Acum ştiţi că nu puteţi să jucaţi un joc pe acelaşi calculator, cu două mouse-uri diferite." Cum s-ar spune, acesta a fost obiectivul general urmărit.
Orice specialist într-un anumit domeniu poate fi considerat "un geniu", în comparaţie cu cineva de altă specialitate.
Nu vorbesc despre mine, care sunt atehnică, eu sunt umanistă prin formaţie şi prin structură intelectuală, dar sunt sigură că mulţi dintre colegii mei ar putea face performanţă în domeniul IT, cu efort şi trudă, sau, cel puţin, ar putea lucra în domeniu, achiziţionând cunoştinţele necesare. Dar mă îndoiesc profund că sunt mulţi "IT-işti de geniu" care ar putea face performanţă în învăţământ, cu tot ceea ce implică munca la catedră, pornind de la elaborarea planificărilor şi a documentelor din dosare stufoase şi inutile şi terminând cu truda la o catedră aflată, şi la propriu şi la figurat, în faţa a 25-30 sau chiar 35 de elevi, în ochii cărora trebuie să înveţi să citeşti ceea ce ascund în suflet. Trebuie să-i ajuţi să-şi descopere drumul potrivit, şi, în primul rând, să îi ajuţi să devină Oameni.
Competenţa de IT-ist o dobândeşti. Dar competenţa de pedagog o ai în softul tău, altfel nu faci faţă.
Eu am ca motto cuvintele lui Jean Jaurès: "Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii - îi înveţi ceea ce eşti." Eu sunt doar profesor. Şi mă mândresc cu asta. De fapt, sunt şi Om, pentru că am avut profesorii potriviţi”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024