Cu toate că sorţii au fost nemiloşi cu FC Botoşani la tragerea la sorţi a 16-imilor de finală a Cupei României, ediţia 2017-2018, oficialii revelaţiei Ligii I sunt optimişti în privinţa şanselor de a accede în optimile competiţiei.
Chiar dacă vor da peste una dintre cele mai în formă echipe ale campionatului, partida din 16-imile de finală ale Cupei Românie urmând a se disputa la puţin timp după confruntarea din prima etapă a returului Ligii I din Gruia dintre cele două echipe, oficialii moldoveni au declarat că echipa pregătită de Costel Enache îşi joacă şansa în acest meci şi nu ar fi o surpriză să elimine CFR Cluj.
„Cupa României este competiţia tuturor surprizelor. Mă bucur că avem şansa să disputăm acasă în faţa propriilor suporteri un meci cu o astfel de miză. Se poate spune că CFR are prima şansă doar dacă ţinem cont de clasament. Noi mereu la Botoşani am fost un adverar redutabil pentru ei şi ne-a mers bine. E clar că vor avea viaţă grea. Obiectivul nostru este de a ajunge cât mai departe în această competiţie, aşa că băieţii vor intra în teren cu gândul de a obţine calificarea. Partidele de cupă au un farmec aparte şi în astfel de confruntări valorile devin egale. De aceea spun că şansele de calificare în optimi sunt de 50% cu 50%. Pentru Botoşani ar fi ceva fantastic dacă ar elimina CFR Cluj din această competiţie şi sunt convins că stadionul va fi arhiplin iar botoşănenii vor juca un rol important, dacă nu chiar cel mai important în acest meci. Va fi infern pentru CFR Cluj la Botoşani”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
De altfel, ardelenii au şi recunoscut că nu şi-au dorit să întâlnească FC Botoşani în această fază a Cupei României în care au intrat prim divizionarele. Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj a declarat că s-a rugat să nu cadă cu FC Botoşani anticipând un meci infernal pe „Municipal”.
Partidele din 16-imile de finală ale Cupei României sunt programate pe 24, 25 şi 26 octombrie, acasă la echipa mai slab cotată.
Cum FC Botoşani va juca în Liga I în campionat cu Dinamo în a doua rundă a returului, luni 23 octombrie, este de aşteptat ca meciul cu CFR Cluj să fie programat joi, 26 octombrie. (Sursa: Cancan)
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024