Da, există așa ceva la Botoșani. O școală care nu își desfășoară cursuri online, în timp ce zeci de mii de elevi din toate ciclurile de învățământ o fac.
Este vorba despre Școala Populară de Arte, aflată sub tutela Consiliului Județean Botoșani unde se desfășoară cursuri chiar și după decizia Guvernului României care toate unitățile de învățământ din România să funcționeze pe scenariul roșu din cauza pandemiei cauzată de virusul SARS-COV-2.
„Sunt cursuri artistice, nu este o școală în sensul propriu. Ei au cursanți de la 5 până la 70 de ani, e foarte complicat să faci în online. Ei pot să funcționeze, au o derogare de la Ministerul Culturii și pot să funcționeze în continuare, cu anumite măsură. Au circuite separate, respectă anumite măsuri. Dl director Andronic acolo face o treabă excelentă acolo”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ Botoșani
La Școala Populară de Arte „George Enescu” sunt organizate cursuri pentru: pictură decorativă, Canto popular și instrumente muzicale tradiționale, Canto muzică uşoară,
Canto muzică populară, Pian, Vioară, Acordeon, Chitara, Instrumente de suflat, Pictură,
Dans modern, Inițiere folclor, Artă populară Cioplit în lemn.
300.000 de lei
pe an sunt veniturile realizate de această școală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024