Solistă a Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor”, îndrăgita artistă împlinește astăzi 79 de ani. Este la fel de activă ca în tinerețe și se gândește cu dor la momentul în care va putea fi din nou pe scenă, cu publicul în sală.
Sofia Vicoveanca s-a născut pe 23 septembrie, în urmă cu 79 de ani, în comuna Toporăuţi (Toporuica de azi), localitate aflată în apropiere de Cernăuţi, iar în acte o chema Sofia Fusa.
După aproape 6 decenii de carieră, are aceeași energie bună și dorință de a-și surprinde plăcut fanii. Pandemia de coronavirus a ținut-o departe de scenă, însă nu a împiedicat-o să acorde atenție muzicii. În perioada izolării a îmbinat utilul cu plăcutul și și-a împărțit timpul între scrierea poeziilor și înregistrarea unui nou album.
V-ați întrebat ce ține Sofia în trăistuța pe care o poartă și pe scenă?
”Țin apă, medicamente, agrafe și 10 lei”.
Poate părea surprinzător, dar povestea acestor bani este una emoționantă.
„Eram la un spectacol într-un cămin cultural dintr-un sat din Botoşani. După ce am cântat, pe scenă a urcat un bătrânel care mi-a spus că am cântat la nunta fiicei sale şi mi-a dat o bancnotă de 10 lei ca să îmi iau o ciocolată. Am zis că dumnealui are mai mare nevoie de acei bani decât mine, dar nu a vrut să-i ia înapoi astfel că am jurat că nu voi cheltui acei 10 lei câte zile voi avea. Şi eu mă ţin de cuvânt”, a dezvăluit Sofia Vicoveanca.
Sofia Vicoveanca s-a apropiat mult de Dumnezeu după ce familia ei a fost grea încercată. Artista a mărturisit că părinţii ei au trăit o adevărată dramă după ce fraţii săi s-au stins din viaţă. În momentele de suferinţă prin care a trecut, artista s-a consolat rugându-se.
"După ce s-a întors tata din prizonierat, s-au născut fraţii mei, doi flăcăi şi o soră, ea fiind cea mai mică. Băieţii au murit unul după altul, la o distanţă de patru ani, şi ca într-un blestem, şi la primul, şi la cel de-al doilea, în ziua înmormântării, eu a trebuit să cânt. Când am ajuns acasă, numai părinţii au ştiut de sufletul şi de amarul meu", a mărturisit Sofia Vicoveanca pentru Revista Taifasuri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024