Luni seara, 18 mai 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati din municipiul Botoșani a fost transferat un tânăr de la unitatea spitalicească din Dorohoi, după ce a fost bătut cu bestialitate, potrivit Vocea Dorohoiului.
Băiatul de 25 de ani, Silviu B., se pare că s-ar fi aflat pe una din străzile municipiului Dorohoi, mai exact fiind vorba despre strada Vasile Lupu, moment în care a fost agresat, iar bătaia pe care a “încasat-o” i-a provocat răni serioase la nivelul capului, acesta suferind un sever traumatim cranian.
Cum starea sa de sănătate se înrăutățea, medicii de la Dorohoi au decis transferul băiatului la Spitalul Județean Mavromati, pentru a-i fi făcute mai multe analize și pentru a fi ținut sub obsevație.
De asemenea, polițiștii au deschis o anchetă pentru a putea determina cine l-a agresat într-un mod atât de barbat pe Silviu B., ori dacă a fost vorba despre unul sau mai mulți agresori.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024