Flavian Zacrețchi, bărbatul care a provocat accidentul de la Orășeni Deal în urma căruia doi tineri părinți și-au pierdut viața a ajuns iar la Tribunalul Botoșani, miercuri, 20 februarie 2019.
Dacă la termenul anterior a fost audiat chiar cel acuzat de producerea accidentului, acum s-a trecut la o altă etapă și anume audierea martorilor care știu ceva despre ce s-a întâmplat în ziua tragică de iunie, când doi soți și-au pierdut viața într-un accident rutier
Pentru termenul de astăzi au fost citate trei persoane, însă doar una a fost prezentă.
Este vorba despre un bărbat care se afla chiar în intersecție în momentul când a avut teribilul accident. După ce a depus jurământul, Sebastian I., martorul prezent, a povestit în fața instanței ce anume își amintește despre tragicul eveniment.
Potrivit acestuia se afla în vizită la o rudă, iar când a ieșit în afara curții pentru a se duce la mașina pe care o avea parcată s-a produs impactul. Bărbatul a relatat că în acel moment a auzit o izbitură puternică, iar dintr-o mașină implicată în accident a început să iasă fum.
Era semnalizată intersecția?, l-a întrebat judecătorul
„Intersecția era semnalizată, indicatorul STOP era vizibil”, a răspuns prompt martorul
De asemenea, bărbatul a fost întrebat dacă o asemenea tragedie se putea întâmpla și dacă se circula cu o viteză redusă. Iar răspunsul a fost negativ.
După întrebările magistratului, au urmat cele ale avocatului lui Flavian Zacrețchi. Două la număr. Mai exact, apărătorul legal a dorit să știe dacă cei doi soți care și-au pierdut viața, aflați într-un Dacia Logan , purtau centura de siguranță. Însă la această întrebare martorul nu a putut răspunde, având în vedere că a ajuns la locul accidentului, după ce acesta s-a produs.
De asemenea, a mai fost întrebat dacă s-au mai petrecut accidente rutiere în aceea intersecție, respectiv dacă este vizibilă. Iar răspunsul bărbatului a fost afirmativ.
În tot acest timp, șoferul acuzat de producerea accidentului a fost prezent în sală. Însă nu a scos nici un cuvânt în fața instanței.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Veşti bune pentru fermieri: Cine are cultura afectată de secetă în proporție de 50% scapă de datorii
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Un nou COD GALBEN de ploi emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Amenzi, interdicții și anchetă după meciul Dinamo-FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
CE se întâmplă cu ratele românilor de la 1 octombrie: Câți bani vor plăti cei care au credite în lei
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024