Un pensionar a salvat un pui de căprioară acum 7 luni, iar acum sunt de nedespărțit. Potrivit reprezentanților Direcției Silvice, însă, creșterea unui animal sălbatic în captivitate este interzisă.
Un pui de căprioară a fost salvat de la moarte sigură de către un pensionar din Botoșani.
Timp de șapte luni bătrânul i-a oferit toată dragostea, iar acum animalul s-a atașat atât de mult de salvatorul lui, încât îl urmează peste tot prin gospodărie. Specialiștii spun că, pentru a fi protejată, sălbăticiunea va rămâne în continuare în grija bătrânului, pentru că nu ar rezista în mediul natural. Între timp se caută soluții pentru ca puiul să fie dus într-o rezervație.
Potrivit stirileprotv.ro, puiul de căprioară a fost găsit de bărbatul de 75 de ani în urmă cu șapte luni, când se afla la cules de ciuperci, în pădure.
Pentru că bietul animal abia mai mișca i s-a făcut milă de el, l-a adus acasă și l-a hrănit cu lapte. În scurt timp, puiul și-a revenit și a putut să se țină singur pe picioare. Fiind crescut cu multă dragoste, căprioara s-a atașat de salvatorul lui, iar acum îl urmează prin toată gospodăria.
“Era ghemuită. Avea un kilogram și jumătate. Tremura. Am luat-o de acolo și mă întrebam dacă o să trăiască sau nu. Am pus-o la sân și am venit acasă. O săptămână am hrănit-o cu lapte, cu lingurița. Nu putea merge pe picioare”,
Sergiu Patz, salvatorul puiului de căprioară
Bătrânul a îngrijit sălbăticiunea cu mâncare și medicamente din banii lui, o pensie de doar 1.600 de lei.
”Am luat lapte din sat. 13 kilograme de lapte pe săptămână mânca. Acum mănâncă orice îi dau: grăunțe, mere. E atașată de mine și de familia mea. Mă credeți că eu plâng?! Cum să nu plâng. O iubesc!”,
Sergiu Patz, salvatorul puiului de căprioară
Reprezentanții Direcției Silvice Botoșani spun că, pentru moment, cel mai indicat pentru supraviețuirea puiului de căprioară este ca el să rămână în grija salvatorului până ce va fi găsită o soluție pentru mutarea lui într-o rezervație sau grădină zoologică.
Potrivit surse citate, dacă ar fi eliberat în sălbăticie, cu siguranță puiul nu ar supraviețui.
“Din punct de vedere legal, creșterea unui animal sălbatic în captivitate este interzis. Pe de altă parte, având în vedere că este crescut în captivitate, a fi eliberat acum în fond forestier nu știm dacă se va adapta sau dacă nu va fi victima altor animale sălbatice. Suntem într-o situație foarte complicată în acest moment”,
Marius Havriș, director Direcția Silvică Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024