Fetiţa a intrat cu sania într-un stâlp, lovindu-se la cap. Părinţii nu au dus-o la medic imediat, pentru că nu acuza dureri. Când durerile au început, se pare că era deja prea târziu: fetiţa a intrat rapid în moarte cerebrală. Organele ei au fost donate.
Potrivit Ziarul de Iași, a salvat cinci bolnavi care aşteptau un organ sănătos de mai multă vreme. Copila, de loc din comuna vasluiană Puieşti, a fost declarată în moarte cerebrală în urma unor complicaţii severe suferite după un banal accident petrecut la săniuş.
O echipă mixtă de medici ieşeni şi bucureşteni a prelevat miercuri, în cadrul Centrului Regional de Transplant Iaşi (CRT), ficatul, rinichii şi corneea copilei. Doi pacienţi de pe listele de aşteptare au fost deja transplantaţi la Iaşi, primind organele prelevate.
„De la copilul de 11 ani de la care s-au prelevat rinichii, ficatul şi cornee. Cornee a rămas la Iaşi, pentru transplant în clinica de oftalmologie, un rinichi a fost trimis la «Spitalul Parhon», unde s-a făcut transplantul în cursul zilei de ieri, ficatul şi celălalt rinichi au fost trimise la Bucureşti, pentru că noi nu avem pe lista de aşteptare, la transplantul hepatic, un pacient atât de mic. A fost o intervenţie complexă, cu chirurgi ieşeni şi bucureşteni, cu anestezist de la Spitalul «Sfânta Maria»“, a arătat dr. Raluca Neagu, medic coordonator al CRT.
Fetiţa de la care s-au prelevat organele a ajuns la Iaşi sâmbătă seara, pe 21 ianuarie. Copila a fost transferată de la Spitalul din Bârlad la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, cu un traumatism cranian sever. În timpul zilei minora a intrat cu sania într-un stâlp de electricitate, dar, nesimţindu-se rău, nu a fost adusă de familie la spital.
Abia seara, când copila a început să acuze dureri mari, familia a solicitat ambulanţa. Din nefericire, miercuri fetiţa a fost declarată în moarte cerebrală, părinţii acceptând să-i doneze organele. Prelevarea de organe a avut loc la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Potrivit coordonatoarei CRT, săptămâna trecută a mai fost identificat un potenţial donator minor. Adolescentul de 15 ani din Bacău a fost declarat în moarte cerebrală, familia a acceptat să-i doneze organele, însă prelevarea nu a avut loc din cauză că o echipă medicală nu ar fi putut ajunge în spital la timp, pentru prelevare.
„De-a lungul timpului, în cadrul CRT au fost identificaţi mai mulţi potenţiali donatori minori şi s-au făcut şi multe prelevări la copii. Cel mai mic avea doi ani“, a mai precizat dr. Raluca Neagu.
Pentru corneea prelevată de la fetiţa de lângă Bârlad, în clinica de oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au fost identificaţi doi bolnavi compatibili: o fetiţă de doi ani tot din judeţul Vaslui, care a fost deja transplantată, şi un bărbat de peste 60 de ani din judeţul Botoşani, care încă nu a fost operat. Prelevarea de miercuri din cadrul CRT a fost cea de-a doua intervenţie de acest fel din 2017.
Rinichiul fetiţei de la Bârlad a ajuns la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“ din Iaşi. Aici, în cadrul Compartimentului de Transplant Renal, a fost realizat primul transplant de rinichi din acest an. Primitorul a fost un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost diagnosticat în urmă cu un an cu insuficienţă renală, în timp se se afla în Franţa, pentru a munci. De atunci, viaţa acestuia s-a schimbat foarte mult, deoarece s-a întors în ţară pentru a face şedinţele de dializă de trei ori pe săptămână în Iaşi. Acesta este şi tatăl a trei copii.
„Sperăm ca această operaţie să îi schimbe complet viaţa, în bine de această dată, şi de aceea dorim să mulţumim familei pentru că a reuşit să treacă peste acest moment greu, peste această tragedie personală, şi a înţeles rostul donării şi cât de mult poate schimba viaţa altor pacienţi. Mulţumim de asemenea şi colegilor noştri din echipa de transplant“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Echipa de intervenţie a fost formată din şase specialişti, trei chirurgi din Clinica de Urologie şi membrii ai echipei de anestezişti, fiind coordonată de dr. Corneliu Moroşanu, medic primar în cadrul Compartimentului de Transplant Renal.
„Pacientul nu era de foarte mult timp pe lista de aşteptare, însă a fost compatibilitatea cea mai bună având în vedere că donatorul era un copil, iar primitorul este o persoană mai mică de statură. Contează şi detaliile anatomice în aceste situaţii“, a completat dr. Ionuţ Nistor.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024