Un primar a ținut să ia cuvântul la conferința de alegeri a Organizației Județene a Femeilor Liberale. Și a atras atenția încă de la început că va avea un discurs „mai atipic”.
Primarul comunei Păltiniș, Costel Romanescu, căci despre el este vorba, a tras un semnal de alarmă colegilor din partid acuzându-i că cedează în fața Doinei Federovici.
„În ultimul timp dna a acaparat cam tot ce înseamnă scena politică botoșăneană. Noi suntem cam pe undeva pe nicăieri acolo. Nu știu de ce facem politica aceasta a struțului. Nu trebuie să facem lucrul acesta pentru că ne trezim în 2024 mai jos de unde suntem”,
Costel Romanescu, primar comuna Păltiniș.
Și s-a referit în mod special la schimbarea Adei Macovei de la șefia Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
„Dna Ada Macovei nu trebuia schimbată de acolo. Dacă tot am schimbat-o trebuia să pui PSD și era PSD. Să schimbăm cu un liberal de-al nostru nu trebuia să acceptăm acest lucru pentru că ea chiar și-a făcut treaba acolo la Inspectoratul Școlar. Nu trebuia să cedăm la ce a vrut Doinița, chiar Ada este o luptătoare”,
Costel Romanescu, primar comuna Păltiniș.
Mai apoi, primarul și-a încheiat discursul susținând că doamnele din PNL Botoșani adus plus valoare partidului. Și că mai multe nemulțumiri vor fi prezentate în Biroul Politic Județean.
În momentul în care Costel Șoptică a fost invitat să ia cuvântul a transmis și un punct de vedere referitor la aspectele invocate de primarul comunei Păltiniș.
Mai întâi, liderul liberalilor botoșăneni le-a mulțumit pentru tot efortul depus atât Adei Macovei cât și Monicăi Adăscăliței.
„Da, am susținut tare mult atât pe Ada Macovei ca și inspector școlar general, cât și pe dna Monica Adăscăliței ca și director DSP. Eu mulțumesc frumos acestor doamne pentru ce au făcut până acum, au susținerea mea necondiționată”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Privitor la schimbările de la IȘJ Botoșani, Costel Șoptică a spus:
„Pentru schimbările de la Inspectoratul Școlar, dle primar, vă spun sincer acum, au fost făcute de comun acord. Deci, am avut o discuție eu și cu dna Macovei înainte ca aceste schimbări să se fi produs. Asta ca să știți despre ce s-a întâmplat. Și într-adevăr în viață ești pus în situația, ca și președinte, să alegi răul cel mai mic. Iar cum se poate vedea într-adevăr politică fără compromisuri nu există”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Spre final, Costel Șoptică s-a arătat indignat de faptul că PSD-iștii își atribuie toate meritele referitoare la investițiile mari care se desfășoară în județ.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024