Un tânăr botoșănean a accidentat o femeie când a ieșit să se plimbe cu mașina, după ce aceasta, din câte se pare, nu traversa într-un mod tocmai regulamentar.
Pe data de 14 septembrie 2015, ora 12.55, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, un bărbat de 34 de ani, din județul Botoşani, a acroşat și accidentat ușor o femeie de 74 de ani, localnică, pieton, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul, femeii și de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.”, se arată menționat în comunicatul de presă remis de către polițiștii suceveni.
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024