Neatenția conduce adeseori la necazuri, accidente și bătăi de cap.
Șoferii aflați în tranzit prin Fălticeni provoacă săptămânal accidente în municipiu, iar unii dintre ei ajung în postura de victimă. Luni dimineața un nou accident a fost provocat de un botoșănean. Era șofer și a devenit victimă în același timp.
Aflat la volanul unui BMW Seria 3, bărbatul a scăpat mașina de sub control la ieșirea din Fălticeni spre Horodniceni.
Șoferul venea de la Iași și se îndrepta spre Suceava. Era ora 7 dimineața când circula pe strada Sucevei, carosabilul fiind umed. În dreptul celui de-al doilea sens giratoriu, botoșăneanul a pierdut controlul automobilului, a pătruns pe contrasens și s-a dus direct într-un stâlp de iluminat aflat la marginea șoselei. Impactul frontal cu stâlpul din beton a provocat avarii serioase mașinii premium.
În automobil nu se aflau alte persoane. Conducătorul auto a fost de două ori norocos, pentru că putea lovi un alt participant la trafic, dar și pentru faptul că medicii i-au spus că nu necesită internare. El acuza dureri la spate și picioare.
Până la sosirea echipajului de Ambulanță, doi polițiști locali i-au acordat botoșăneanului primului ajutor. Potrivit Cronica de Fălticeni, automobilul era echipat cu anvelope de iarnă, iar șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024