(P) Agenția de turism Life Tour marchează 10 ani de activitate! De-a lungul timpului activitatea a fost presărată cu provocări fel de fel, dar pasiunea față de domeniu, experiența și implicarea celor de la Life Tour depășesc așteptările și fac ca motoarele activității să continue.
Zona Bucovina este vestită pentru frumusețile cu care delectează, cu peisajele sale pitoreşti. Așadar, era firesc ca în cartea de vizită a agenției Life Tour să existe și mențiunea rădăcinilor. La evenimentele de talie națională sau internațională, Life Tour a mizat mereu, cu mândrie, și pe acest aspect. A atras atenția publicului și prin eforturile depuse pentru dezvoltarea sectorului turismului. Spre exemplu, a avut contribuție activă la proiecte precum introducerea zborurilor de tip charter din Suceava către Antalya sau către Monastir, Tunisia.
Din reușitele agenției sunt multe de amintit. A devenit un nume de reper pentru domeniul turistic local și nu numai. Asta pentru că a ținut cont de cerințe, de clienți, de cererile acestora și a oferit, de fiecare dată, o experiență completă, nu doar pachete turistice. Oricine a avut ocazia să își organizeze concediul prin această agenție de turism poate confirma implicarea echipei. Îți este oferit acel sentiment de siguranță, încredere, poate și pentru că au o viziune aparte, orientată spre client. Sunt prompți de fiecare dată și asta contează mai mult decât am crede.
Cu Life Tour au călătorit sute de turiști spre New York, Tokyo, spre orice colț din lume. Alții îi desemnează ca fiind cei care le-au oferit pachete atractive pentru vacanța de familie în zone cheie. Este o altă nișă asupra căreia Life Tour s-a specializat. Astfel de vacanțe sunt de-a dreptul o provocare. Asta pentru că cerințele cresc, sunt avute în vedere facilități specifice, potrivite pentru mai multe categorii de vârstă, pentru copii, iar exigențele sunt multiple. Familiile cu copii își doresc liniște, siguranță, condiții baby friendly, iar cei de la Liife Tour au înțeles astfel de preferințe și au recomandat de fiecare dată ceva optim. Dintre destinațiile populare se numără Antalya, Hurghada, Monastir și Heraklion.
Ca în orice domeniu, dinamica unor evenimente poate fi o furtună la care nu te aștepți. Agenția Life Tour a întâmpinat în cei 10 ani de activitate și perioade presărate cu evenimente marcante, de la inundațiile din Albena la tentativa de lovitură de stat în Turcia, protestele din Grecia și iată acum criza generată la nivel mondial de Covid-19. Totuși povestea merge mai departe.
În cadrul paginii lifetour.ro, dar și a paginii de Facebook regăsim pachetele turistice valabile pentru anul următor, un start pentru cei care planifică din timp vacanțele.
Din rândul de agentii turism Botosani sau din rândul celor sucevene de asemenea, Life Tour este un nume cu răsunet. O demonstrează sutele de turiști ce și-au construit amintiri de vis prin vacanțele planificate cu ajutorul celor de la Life Tour.
Pentru cei 10 ani de activitate presărați cu succes Life Tour mulțumește colaboratorilor. În haosul actual putem crea o normalitate, iar vacanțele nu pot lipsi din scenariul vieții. Cu încredere pentru un an mai prosper, Life Tour vă invită să accesați portofoliul de oferte active în cadrul paginii oficiale, pe Facebook sau direct la sediul agenției.
Contact:
0230210446
[email protected]
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024