La seria interpelărilor din ședința ordinară de Consiliu Local din data de 27 august, viceprimarul Cosmin Andrei a adresat o solicitare ce vizează traficul rutier.
I-a solicitat primarului Cătălin Flutur să emită o decizie prin care să fie desființate spațiile de staționare a tramvaiului în condițiile în care aceste mijloace de transport au fost înlocuite cu autobuze.
„Desființarea scuarurilor pentru tramvai pentru că în acest moment nu mai circulă tramvaiele în municipiul Botoșani și poate fi fluidizată circulația autoturismelor prin desființarea acestor scuaruri și permiterea autoturismelor să circule prin scuarurile pe care astăzi le folosim pe post de decor. Vă rog să luați toate măsurile necesare, chiar dacă este campanie electorală, aveți obligația administrativă să răspundeți nevoilor cetățenilor orașului”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Solicitarea a fost contracarată de liberalul Eugen Țurcanu care a replicat că și el a avut o solicitare în acest sens.
„I-am cerut de vreo doi ani de zile să permită autoturismelor să circule și prin acele stații de tramvai, pentru că în foarte multe orașe și din România și din Europa, se circulă și prin respectivele stații de tramvai. Până desființăm noi părțile de borduri sau asfalt și reparăm strada, dlui putea să ia decizia ca președinte al comisiei să permită traficul și pe o parte și pe alta a acelor scuaruri de tramvai”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
În acea perioadă tramvaiele încă se aflau în trafic și constituiau un anumit grad de pericol pentru participanții în trafic care evitau cât mai mult să nu se apropie de ele. Mai ales că au existat sumedenie de deraieri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024