Proiectul de reabilitare a principalei artere din Dorohoi se apropie de final. Marţi la amiază au fost efectuate probe pentru aspersoarele amplasate pe scuar. Acestea au fost montate pentru a uda spaţiul verde, dar şi pentru eliminarea prafului de pe pavele.
Potrivit lui Sava Apăştinei, directorul Direcţiei Edilitare Dorohoi, aspersoarele vor funcţiona noaptea, în jurul orei 3:00, când pe bulevard nu va fi trafic, astăzi fiind efectuate doar probele. Acestă idee i-a încântat pe dorohoieni, mai puţin însă pe unii participanţi la trafic care au fost nevoiţi să-şi stropescă maşinile. „
Nu am dorit să supărăm pe nimeni, aspersoarele au fost doar probate, iar scopul lor este să întreţină spaţiul verde şi să răcorească calea de rulare când vremea este caniculară, dar vor funcţiona doar pe timp de noapte”, a declarat
Sava Apăştinei, pentru
Realitatea Dorohoiană. Lucrările de modernizarea a bulevardului Victoriei sunt realizate dintr-un credit bancar de circa un milion de euro accesat anul trecut de municipalitate.