Avea doar 35 de ani. A luptat cu boala, însă virusul a fost mai puternic. S-a stins după ce și-a anulat toate programările pentru luna decembrie, anunțând că ”eu mă lupt în fiecare zi pentru viață”.
A plecat la cele veșnice în ultimele zile ale anului care tocmai s-a încheiat.
”Scumpa noastră, ai lăsat durere în inimile noastre, dar vom păstra amintirea doar de bine... Ai fost omul care m-ai ajutat să depășesc urmele violenței, mi-ai fost cel mai bun psiholog în perioada mea grea, cea mai calificată meşteriță întâlnită - îmi bucurai starea sufletească prin modele de unghiuțe pe care mi le creai! Ai fost şi vei rămâne în inimile noastre”, a scris o prietenă îndurerată la aflare veștii.
Iunona era din Chișinău, dar locuia în Botoșani, unde avea un salon specializat în tehnica unghiilor cu gel. La sfârșitul lunii noiembrie, a aflat că este infectată cu noul coronavirus. A fost internată în spital, s-a externat, însă boala a revenit, s-a agravat, iar Iunona s-a stins pe 30 decembrie.
La începutul lunii decembrie transmisese un mesaj în care explica de ce a anulat programările până la finalul anului. Final pe care, din nefericire, nu l-a mai apucat.
”Vreau să vin cu o concretizare pentru clientele care s-au dovedit a fi foarte nemulțumite că programările pentru luna decembrie s-au anulat. Fetelor, voi vreți unghii, dar eu mă lupt în fiecare zi pentru viață!!! Vă rog să faceți diferența!! Azi eu sunt aici și lupt cu Sars-Cov-2, mâine poți fi tu în locul meu, căci nu e nimeni protejat. Rog puțină înțelegere”, a scris Iunona pe 3 decembrie
Dumnezeu să o ierte!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024