Ştiri
Lucian Trufin: Fermierii botoșăneni trebuie să știe, să aplice, și să beneficieze!

În aceste zile atenția opiniei publice este îndreptată în mod legitim spre situația pandemică din România.

Totuși nu trebuie să uităm că economia se află pe marginea prăpastiei și orice ajutor financiar pentru cei afectați de criza Covid – 19 trebuie popularizat și mai ales accesat. Senatorul Lucian Trufin vine cu o informație care a trecut aproape neobservată,deși este foarte importantă pentru fermierii botoșăneni.

 

„Fermierii botoșăneni pot obține în această perioadă, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), un nou tip de sprijin european pentru activitățile desfășurate în domeniile legumicultură, pomicultură, sau pentru creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor. Măsura 21 este o măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar nerambursabil cu caracter excepțional în cadrul PNDR 2014-2020, ca răspuns la epidemia COVID 19, instrument prin care Uniunea Europeană se implică și oferă suport financiar statelor membre, pentru susținerea sectoarelor afectate de pandemie. Guvernul României trebuie să promoveze prin instituțiile abilitate cât mai intens aceste măsuri destinate fermierilor ținând cont de faptul că bugetul de care dispune se ridică la 150 milioane de euro”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

 

Acest sprijin se acordă fermierilor din sectorul cresterii bovinelor, caprinelor și ovinelor cât și a celor care activează în sectorul legume fructe dacă sunt fermieri  activiști sunt înregistrați la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020. De asemenea fermierii ce activează în sectoarele enumerate mai sus trebuie să știe faptul că pentru fiecare dintre aceste sectoare există condiții specifice pe care instituțiile care au responsabilități în acest domeniu trebuie să le ofere prin toate mijloacele posibile acestora.

 

 ”Suma maximă de care poate beneficia un fermier este de 7000 de euro pe exploatație și poate fi solicitată pe baza unei cereri depuse la APIA până pe 23 octombrie 2020. Deși atenția publică este în aceste momente total acaparată de subiectul pandemiei, consider că trebuie să vin cu aceste informații pentru fermierii botoșăneni. Botoșaniul are nevoie de fonduri europene, fermierii noștri știu să muncească și să producă dar trebuie și să-și consolideze afacerile, iar pentru a atinge acest obiectiv este nevoie în primul rând de informare și de susținere!”, a mai declarat senatorul botoșănean.

 

(Comunicat PSD Botoșani)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
DOLIU: S-a stins din viață un dascăl, a format generații de elevi din Botoșani - FOTO
A plecat la cele veșnice după o îndelungă suferință.
Consiliul Județean a predat constructorilor lotul 2 al  drumului strategic – GALERIE FOTO
Consiliul Județean, în prezența reprezentanților dirigintelui de șantier, ai proiectantului și ai instituțiilor avizatoare, au predat constructorilor amplasamentul Lotului 2 al Drumului Strategic, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282).
Jandarmii botoșăneni, la datorie în minivacanța de Rusalii – UNDE vor acționa
Jandarmii vor fi în teren în minivacanța de Rusalii.
Posibilitatea ca angajații de la Ambulanță să iasă mai repede la pensie ar putea fi SUSPENDATĂ până în 2023
Deoarece sistemul medical din țara noastră se confruntă cu o lipsă majoră de personal, lucru cu atât mai evident în actualul context epidemiologic, autoritățile vor să suspende posibilitatea ca personalul profesionist operativ de intervenţie să se pensioneze la 57 de ani, așa cum a fost stabilită la începutul anului.
S-a dat ordin de ministru: Bani mai mulți pentru acești bugetari
Creșterile de venit sunt prevăzute într-un ordin de ministru.
A aflat după 16 ani că NU este tatăl biologic al copilului pe care l-a crescut: Soția, obligată să-i plătească 50.000 de lei daune morale
Bărbatul și-a dat în judecată soția, solicitând 200.000 de lei daune morale „pentru atingeri aduse afectivului, precum și demnității și onoarei”.
FC Botoșani i-a găsit înlocuitor lui Rodriguez, a transferat un belgian - FOTO
După ce Johnatan Rodriguez s-a transferat la CFR Cluj, FC Botoșani i-a găsit înlocuitor.
Vlad Plăcintă, impresionat de gestul oamenilor din Uganda: Nu le-am cerut să îmi mulțumească sau să-mi facă bannere - FOTO
La rândul său, Vlad Plăcintă a transmis un mesaj de mulțumire față de comunitatea din Uganda.
S-a stins din viață botoșăneanca în vârstă de 100 de ani care a vândut flori pentru a-și ține copiii în facultate – FOTOGALERIE  
Pe 19 mai a împlinit 100 de ani și a fost vizitată de primarul Cosmin Andrei.
Loading...
ACCIDENT: Doi tineri transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în șanț
Amândoi se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Tânăr de 19 ani dat jos din mașină, CUM l-au găsit polițiștii la volan
Inconștiență crasă sau tupeu?
Polițiștii botoșăneni i-au întocmit dosar penal unui șofer austriac
Bărbatul a fost verificat în timpul unui control de rutină.
Daniel Olteanu, preşedinte ALDE: Copiii, Cîțu, Barna și Turcan
Florin Cîțu, Dan Barna, Raluca Turcan și ceilalți ai lor nu ar fi trebuit decât să respecte legea de majorare a alocațiilor copiilor, pe care chiar unii dintre ei au votat-o.
Botoșăneanul acuzat de pornografie infantilă și șantaj a fost ARESTAT preventiv
Botoșăneanul a contactat o adolescentă din Constanța şi i-a solicitat fotografii și înregistrări video, în care să fie înfățişată în ipostaze cu caracter pornografic. 
Loading...
Lucian Trufin: PNL și USR dau mână liberă speculanților și fondurilor de investiții, să cumpere pământul românesc!
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, atrage atenția și se opune inițiativei legislative de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL, care relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
O nouă avertizare de Cod Galben pentru Botoșani
Vremea se va menține instabilă până la începutul săptămânii viitoare.
Elicopterul SMURD chemat urgent la Botoșani, va prelua o pacientă în stare gravă
O femeie va fi transportată într-o clinică universitară pentru tratament de specialitate.
„Împreună pentru Inima Moldovei” la Iași, cu șefa CJ și parlamentari PSD: Doar la Botoșani, numărul bolnavilor cu afecțiuni cardio-vasculare depășește 44.000GALERIE FOTO
Cum au stricat comisarii de la Mediu o afacere la Dorohoi - FOTO
Comisarii au dat întâmplător de amplasamentul cu pricina, în drumul lor către Darabani.
Profesorul campionilor din Botoșani premiat la București: Mă simt onorat / Nu este meritul numai al meu, ci și al copiilorGALERIE FOTO&VIDEO
Gala Premiilor Mentor pentru Excelență în Educație s-a desfășurat joi seara, în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național București.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.0 o C
Dorohoi
17.8 o C
Bucecea
17.4 o C
Darabani
17.6 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
14.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.