Ce poate fi mai ispititor într-o zi fierbinte de vară decât o înghețată delicioasă?Iulius Mall Suceava le propune pofticioșilor, indiferent de vârstă, o nouă locație dedicată minunatului desert răcoritor, în food court.
Și nu oricum, pentru că Thet îi îndeamnă să descopere arta preparării înghețatei thailandeze, un adevărat spectacol de tehnici și arome, direct în fața clientului.
Thet s-a deschis recent în food court Iulius Mall Suceava, spre încântarea celor care iubesc să se delecteze cu înghețată gustoasă și cât mai naturală. Pe lângă răsfățul papilelor gustative, clienții au parte și de un spectacol vizual, prin tehnicile inedite de preparare a înghețatei thailandeze. Fiecare desert este pregătit chiar în fața cumpărătorului, pe o „plită” specială, la o temperatură de până la – 35 de grade Celsius. Mai exact, ingredientele naturale, adică lactatele și fructele felurite, sunt zdrobite, frământate și înghețate în același timp, până când ajung la textura perfectă.
Pentru că este proaspăt făcută, înghețata Thet nu conține conservanți, amelioratori sau alți aditivi, fiind sănătoasă și gustoasă. Clienții pot alege din numeroase sortimente apetisante și cremoase, pe care le pot combina așa cum își doresc: fructe de pădure, banană, ananas, pepene galben, portocală, lămâie, dar și alte arome îndrăgite de cei mici și cei mari. În plus, pentru ca savoarea să fie desăvârșită, clienții Thet pot opta pentru o varietate de topping-uri.
Îți este poftă de o înghețată delicioasă? Te așteptăm la Thet din food court Iulius Mall Suceava, să descoperi bucuria de a savura o înghețată thailandeză proaspăt făcută sub ochii tăi.
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024