Știrea zilei
Ultima fiță la nunțile botoșănene: Ședință foto cu mirii la malul mării - FOTOGALERIE

Uitați de sesiunile foto din parcul Rapsodia! Uitați și de cele făcute prin preajma clădirilor monument istoric ale orașului! Ar trebui lăsate în spate inclusiv cele realizate prin gara din Burdujeni.

Toate acestea pentru că în vara care tocmai s-a încheiat a apărut o nouă modă pentru tradiționalele fotografii de nuntă. Unii miri au ajuns să se deplaseze până pe litoral special pentru ședința foto. Doi dintre aceștia au făcut-o în plină arșiță, la sugestia atelierului foto deschis în primăvară la Uvertura Mall. Au acceptat provocarea, care este și una financiară fiindcă au trebuit să suporte cheltuielile cu deplasarea, așa că, în prima zi a săptămânii de după starea civilă și petrecere, au luat calea litoralului. După un drum de câteva sute de kilometri au așteptat răsăritul și au mers pe o plajă din Năvodari. Îmbrăcați în mire și mireasă, bineînțeles.


”Vrem să oferim mirilor și altceva față locurile clasice. Le-am propus să mergem la mare și au acceptat. Mai avem un cuplu cu care vom merge să realizăm ședința foto la Rarău. Ne dorim să ieșim din oraș, să mergem în locuri mai inedite”,


Alin Chirilă, fondator Alino Foto Studio.


Deplasarea la mare o efectuează cu mai toată aparatura din dotare.


Până ce să își deschidă anul acesta atelierul foto din cel mai mare centru comercial al județului, acesta a lucrat timp un deceniu în Napoli, acolo unde a experimentat tot felul de modalități de a efectua ședințele foto de la nunți.

 

Nuntă de pomină în județ cu un director de instituție în prim plan, mireasa a dansat de mama focului cu... fiul - VIDEO & GALERRIE FOTO
(P) Gata cu fetiţele senzuale, EI sunt noile vedete ale şedinţelor foto – FOTOGALERIE ce face un artist botoşănean

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
Loading...
loading...
serios? ultima fita de anul asta? sedinta foto dupa nunta(after wedding,trash the dress). :))
3 septembrie 2017, 06:21
se pare ca ultima timpenie a martafoilor fara minte este sa se imbrace cu itari si camesoaie traditionale.
3 septembrie 2017, 00:34
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
„Dacă vrem să ne inspirăm, putem să o facem din țările mai civilizate decât noi. Acolo când s-a declanșat scandal se intervine în forță. Nu mergem cu hai te rog eu, du-te acasă. Dar ce cauți acolo? Dacă noi am merge câte ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5989 lei
USD
Dolarul SUA
3.8275 lei
CHF
Francul elveţian
3.9885 lei
GBP
Lira sterlină
5.1871 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4398 lei
XAU
Gramul de aur
161.8424 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2173 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4914 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0833 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1258 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1761 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6181 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12 o C
Dorohoi
12 o C
Bucecea
12 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
12 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.