Botoşanii de altădată
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată

Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.

Pe marginea Rezistenței anticomuniste din anii 50 s-au scris și se mai scriu încă pagini de istorie. Securitatea ducea o luptă susținută, pe de o parte cu țăranii care nu se lăsau înduplecați să accepte ”beneficiile” colectivizării, pe de altă parte cu partizanii care se ascundeau în munți în așteptarea americanilor.  Pe lângă cei amintiți, se mai aflau românii din temnițe, torturați, mulți dintre ei victime ale reeducării.

 

Iar singura speranță, singura credință - în afară de cea în Dumnezeu - pentru a salva România de ocupație sovietică, era venirea americanilor. O speranță care avea să dispară cu anii, mai ales că cei care nădăjduiau în venirea salvatorilor au fost pe rând capturați de Securitate și condamnați la moarte, de cele mai mult ori în procese formale și fără temei.

 

 

Fugar de frica rușilor, prigonit de ”frații mei români”

 

"Pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum.

Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da, stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic.  (...)

Toată noaptea m-a plouat şi am făcut salturi prin glod, sărituri şi gropi. Dar totuşi mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temniţe căci mulţi ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmaşilor mei".

 

Cuvintele de mai sus au fost scrise în ziua de 3 aprilie 1953, în Vinerea Paştilor. Autorul lor, Vasile Motrescu, a fost unul dintre cei mai înverșunați luptători anticomuniști și cel care, la cinci ani după ce scria aceste cuvinte, avea să fie condamnat la moarte și executat pe poligonul Penitenciarului din Botoșani.

 


(Vasile Motrescu)

 

 

Condamnat din cauza lupte împotriva bolșevicilor

 

Povestea lui Vasile Motrescu poate fi oricând subiect de film, dacă cineva ar decide să răscolească și să transforme în peliculă cinematografică istoria luptei anticomuniste din România. Avea 22 de ani și, născut într-o familie din Vicovu de Jos, județul Suceava, dusese o viață simplă alături de familia sa. Încă de când au apărut primele semne că bolșevicii vor pune stăpânire pe țară, Vasile Motrescu a intrat în grupurile de partizani antisovietici, fapt care îl va determina să ducă o adevărată luptă de supraviețuire.

 

Lupta antisovietică din 1944 nu avea să fie iertată de către noii ocupanți. În primăvara anului 1949 află că Securitatea este pe urmele lui, astfel că se ascunde în păduri. Chiar fără să fie prins, este condamnat de Tribunalul Militar Iași la închisoare din cauza ”activității desfășurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.

 

Pentru că membrii familiei încep să fie hăituiți, decide să pună capăt acestui chin.

 

În 1951 se predă Securității, mai ales că se dăduse veste că ”haiducii” care ies din păduri vor fi grațiați. O capcană, de fapt, cum avea să se dovedească mai târziu.

 

 

Agent dublu în Penitenciarul Botoșani

 

Securitatea încearcă să îl folosească pe Vasile Motrescu drept agent dublu infiltrat în grupul lui Ioan Gavrilă Ogoranu, care acționa în Făgăraș. Rolul lui Motrescu era acela de a furniza informații referitoare la locul unde se afla gruparea, spre a fi capturată de securiști.

 

Însuși Ogoranu avea să dea mărturie, mai târziu, că Vasile Motrescu a dejucat planurile Securității, avertizându-i pe partizani de iminenta lor capturare. „Am fi căzut sigur [în capcană], dacă în acea grupă de falşi partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naţionale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viaţa“, povestește mai târziu Gavrilă Ogoranu.

 

 

Din lucrarea „Existenţa cotidiană a unui «bandit»: cazul Vasile Motrescu“, a istoricilor Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, aflăm că Vasile Motrescu a fost trimis din nou într-o misiune, tot ca element infiltrat, pentru a deconspira un fost membru al Rezistenței. Pentru a face asta este introdus în celula în care cel vizat se afla, chiar în Penitenciarul Botoșani.

 

Vasile Motrescu procedează ca în prima situație: se deconspiră în fața fostului membru al Rezistenței, iar securiștii nu mai sunt dispuși să se joace de-a ”agentul dublu”, așa că îl condamnă pe Vasile Motrescu la 23 de ani și șase luni pentru tâlhărie, instigare publică repetată și asociere contra liniștii publice. Așa s-au ”tradus” faptele de nesupunere în fața Securității.

 

 

Partizanul fugar care trimite scrisori către autorități

 

Vasile Motrescu reușește din nou să își piardă urma. În 1952, pentru a treia oară, se ascunde în păduri. Urmează ani în care este hăituit, el și familia lui, iar nu de puține ori confruntările directe au lăsat în urmă morți și răniți.

 

Mai mult, Motrescu trimite scrisori către autorități, atenționând cu privire la tot marile nemulțumiri din rândul populației, mai ales din pricina colectivizării forțate. Petrece ani și ani în păduri, iernile în bordeie, scrie într-un jurnal care rămâne și astăzi mărturie a acelor timpuri.

 

Chiar dacă nu este capturat, pe 30 ianuarie 1956 este condamnat la moarte prin împușcare pentru ”crima de acte de teroare”. Este a treia sentință de condamnare a sa, după cele de tâlhărie, agitație publică și port ilegal de armament.

 

 

Capturat și executat

 

Este arestat în urma unei trădări, la mijlocul lunii ianuarie 1958. Ajunge din nou în Penitenciarul Botoșani. Urmează o anchetă formală, fără să mai fie judecat, fiind în vigoare condamnarea la moarte din 1956.

 

Execuția are loc pe 29 iulie 1958, la ora 21.30, pe poligonul Penitenciarului Botoșani.  

 

 

Chiar dacă s-a predat pentru a-i scuti pe cei apropiați de suferință, Securitatea își face și ea rolul dublu, de fapt cel pentru care și fusese creată. Astfel, părinții, cei trei frați, verii, verișoarele, cumnații, dar și vecinii și majoritatea consătenilor din Vicovu de Jos sunt urmăriți zi și noapte, obligați să se pândească între ei, bănuiți că îl găzduiesc sau îl ajută cu îmbrăcăminte sau alimente.

 

Sentința vine pe 11 septembrie 1958. Mama, Sofia Motrescu, în vârstă de 60 de ani, este condamnată la 20 de ani pentru crimă de „favorizare a infractorului”. Cei trei frați – Gheorghe, Ion și Constantin – sunt condamnați la muncă silnică pe viață, iar restul inculpaților la 15 sau 20 ani, în funcție de gradul de rudenie.

 

”De notat că procesul, desfășurat în plenul Tribunalului Suprem al R.P.R., compus din 19 judecători, a avut loc concomitent cu retragerea trupelor sovietice. Comuniștii români voiau să demonstreze că știu să nimicească, și cu familii cu tot, pe cei ce li se opuseseră în urmă cu 14 ani, cu arma în mână”,

Daniel Popa, în lucrarea ”Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos”

 

 

 

 

În loc de epilog: Vin sau nu vin americanii?

 

O întâmplare din acei ani, petrecută chiar în redacția postului de radio ”Vocea Americii”, ilustrează situația reală în care se afla România. Întâmplarea este redată, peste ani, de către Mircea Carp, românul care copilărise în Botoșani și care, după ce a fost arestat și închis de către comuniști, reușise să fugă din țară, refugiindu-se în SUA și, ulterior, în Germania, acolo unde trăiește și astăzi, la 98 de ani.

 

În cartea ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”, fostul jurnalist de la ”Vocea Americii” și de la ”Europa Liveră” povestește cum în anii 50-60 a fost el însuși eroul unei  povești. Pentru a marca ziua de 10 Mai, Ziua Regalității, dar și zi națională a României până în anul 1946, Mircea Carp a considerat oportun ca senatori și deputați americani să fie solicitați spre a transmite un mesaj poporului român. Zis și făcut. Au fost aleși congresmeni care reprezentau mai ales comunități unde se aflau mulți americani de origine română. Acțiunea avea să fie însă oprită brusc și, mai ales, însoțită de concluzie extrem de dureroasă.

 

Pe scurt, Mircea Carp a fost chemat de către directorul adjunct de la ”Vocea Americii” care, pe un ton dur și fără loc de replică, a trecut inițiativa radiofonică în rândul ”gafelor politice”, iar explicația a fost așezată în câteva cuvinte: ”Nu ți-ai dat seama că acești senatori și deputați vorbeau (…) ca să fie realeși?”. Însă lovitura finală avea să vină câteva minute mai târziu:

 

”Dacă vă închipuiți să într-o zi, curând, infanteriștii de marină vor debarca la Constanța ca să elibereze România, vă înșelați. În momentul de față politica Statelor Unite nu prevede așa ceva. Noi, cei de la Vocea Americii, nu avem voie ca, prin astfel de programe, să le dăm speranțe false ascultătorilor”.  

 

 

 

Fragment din jurnalul lui Vasile Motrescu:

 

”Vineri 3 aprilie 1953 (Vinerea Paştilor) Amărât şi plin de gânduri am petrecut şi această zi de cum m-am sculat, am ieşit la soare şi citesc în Biblie şi mă gândesc că vine Sfintele Paşti şi sunt aciulea.

Paşti petrecut în necaz, sunt disperat şi fără nici o nădejde şi eu din mila domnului, până se va îndura Dumnezeu şi mă va strânge după pământul celor vii. Stau la soare şi mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paşti orice suflet cât de sărac şi tot se bucură cel puţin de libertate şi e la un loc cu toţi oamenii. Numai eu stau pe Rustii [pustii] şi îmi plâng păcatele singur şi fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând şi iertând tovarăşii de viaţă şi pe toţi vrăjmaşii sufletului meu.

Cât necaz, câtă trudă, durere, suferinţă, oboseală şi gânduri fără nici un rost, am întâmpinat într-aceşti 4 ani, de prigoană, temniţă şi captivitate, trupul meu istovit şi mintea mea obosită. Nu există fiinţă de om pe faţa pământului, să-şi poată imagina viaţa mea de câine, pe care am trăit-o aceşti 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe faţă s-a pleşit. În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic…”

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului
1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Istorie cu parfum de romanță: Pe lângă plopii fără soț cu Rița, fecioara cu ochii sprințari… - FOTO&VIDEO
Le-am ascultat de sute, de mii de ori. Ne-au înmiresmat viața, ne-au bucurat sau înlăcrimat inima. Prea puțin se știe, însă, că unele dintre celebrele romanțe pe versurile lui Eminescu, de pildă, au fost create chiar în timpul vieții Poetului, acum mai bine de 130 de ani.
Povestea mai puțin știută a ”novembriștilor” deportați la Botoșani și a șefului Miliției care a anunțat Revoluția cu o lună înainte: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Revolta care a anunțat prăbușirea comunismului în România.
Botoșăneni hăituiți de Securitate din cauza unei scrisori: ”Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu unii dintre semnatari”
Cei vizați ripostează și spun că, la Botoșani, nu și-au făcut decât datoria față de ”patrie și popor”. Și că tragerea lor la răspundere, după 1989, nu prea ar fi justificată: nu mai sunt membri de partid și nici nu se află în funcții publice.
PRESA liberă la Botoșani: Primul ziar independent cu bani de la ”Azur”, scriitorii-publiciști ba în plus, ba… în minus - FOTO
Continuăm în această săptămână, în rubrica Botoșanii de altădată, să aducem în atenție contribuțiile în domeniul presei botoșănene, fie că e vorba de creatori de ziar, fie că privim către cei care au încercat de-a lungul timpului o istorie a presei locale.
Loading...
PRESA noastră: Eminescu aprecia ”smântâna inteligenţei literare” botoșănene, Ceaușescu lăuda Clopotul pentru ”mobilizarea şi antrenarea oamenilor muncii”
În urmă cu aproape 40 de ani, un jurnalist se întreba, într-un articol publicat în una dintre puținele reviste care circulau la acea vreme: ”Care este, totuși, cel mai vechi ziar din Botoșani?”.
AMICUL ȚĂRANILOR înmormântat la Eternitatea: Îmbrăca straie sărace și umbla pe drum cu toporul la brâu, ”o figură care va sta și în istorie” – FOTOGALERIE
Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți. 
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei
Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
De pe scena de la Botoșani la Ursul de Aur de la Berlin: Debutul meu n-a fost numai un eveniment, a fost o încântare, o vrajă – GALERIE FOTO
Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”
Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești, istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.
Loading...
Un general botoșănean se sinucide: Cazul era închis pentru oficialităţi. Pentru istorie nu există, însă, cazuri 'închise'
O dramă care, chiar dacă are în mijlocul ei un nume prea puțin cunoscut astăzi, poartă în spate o poveste ale cărei semnificații sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Un nume care merită să fie cunoscut aici, la Botoșani.
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9265 lei
USD
Dolarul SUA
4.0491 lei
CHF
Francul elveţian
4.4882 lei
GBP
Lira sterlină
5.7238 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7198 lei
XAU
Gramul de aur
239.3472 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2290 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3738 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3462 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6626 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.5 o C
Dorohoi
10.2 o C
Bucecea
10.7 o C
Darabani
9.6 o C
Saveni
11.3 o C
Ştefăneşti
8.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.