Botoşanii de altădată
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO

Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.

Se știe că cei mai vânați oameni în timpul regimului comunist au fost intelectualii, considerat a fi un segment dușmănos, cel care putea influența masele și care dispunea de mijloacele cele mai bune (acces la media, scrisă, televiziune, radio) pentru a crea adevărate revoluții în rândul populației sătule de rații la pâine și ulei, de lipsa luminii în case, dar mai ales de constrângerile tot mai dure și mai multe.

 

Privite în oglindă, cele două tablouri – anii ‘50 și anii ‘80, sunt diferite și totuși atât de asemănătoare. Diferența ar sta, poate, după cum remarcă Liviu Țăranu în ”Securitatea și intelectualii în România anilor ‘80”, în ”atitudine, comportare, politică represivă, nivel al aderenţei”.

 

Astfel, dacă după Al Doilea Război Mondial comuniștii nou instalați au transformat România într-o adevărată vânătoare de intelectuali, considerați a fi vinovați de dezastrul țării, dar și de faptul că se manifestau deschis împotriva regimului, elita vremii fiind pur și simplu închisă, torturată, ucisă, în anii de sfârșit ai comunismului, partidul folosea cu totul alte metode.

 

Desigur, comunismul și-a construit și crescut propria generație de intelectuali, acei ”aleși” care în schimbul propagandei și a susținerii fățișe se bucurau de o serie de avantaje, de la funcții la studii și stagii în străinătate, cărți publicate sau rapide ascensiuni în mediile academice.

 

 

Ce se întâmpla, însă, cu cei care nu se lăsaseră prinși de „mirajul” comunist?

 

”Intelectualii contestatari au fost întotdeauna în minoritate, iar gesturile, actele ori acţiunile lor au fost individuale”, scrie Liviu Țăranu, accentuând că, spre deosebire de intelectualii din Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria, unde ”mişcarea de opoziţie a fost coerentă, bine determinată şi în dese cazuri eficientă”, în România opoziția a avut de cele mai multe ori un caracter individual.

 

Mai mult, Securitatea înlocuise represiunea fizică şi crima (din anii 50-60) cu măsuri prudenţiale, preventive.

 

”Cu împiedicarea producerii actelor şi acţiunilor intelectualilor în locul trimiterii lor în procese dresate şi pedepsite exemplar cu închisoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Noua abordare a Securităţii a dat roade printre intelectuali, organul represiv cultivând cu multă atenţie printre intelectuali germenii invidiei, oportunismului, mândriei, delaţiunii”, aflăm de la același Liviu Țăranu.

 

De aceea puținii intelectuali care s-au opus regimului sunt cu atât mai valoroși, chiar dacă acțiunile lor au fost rapid contracarate prin metode specifice.

 

”Disidenţa din partid atât cât a fost, nu a putut influenţa deciziile politice la nivelul cel mai înalt. Opozanţii regimului într-un număr şi mai mic au dat de cele mai multe ori o bătălie cu mult mai inegală în faţa condiţionărilor regimului. De la pierderea locului de muncă până la arestul la domiciliu sau interzicerea oricărui contact cu exteriorul pentru a-şi face cunoscută situaţia”, opinează Liviu Țăranu.

 

Chiar dacă deţinuţii politici au fost eliberaţi în anii 1962, 1963 şi cei mai mulţi în 1964, regimul nu a fost chiar atât de generos cu protestatarii rebeli în anii ‘80.

 

Așa se face că numeroși intelectuali au suferit rigorile procesului şi ale închisorii pentru atitudinea şi opiniile exprimate pe parcursul perioadei cercetate, desigur într-un număr infinit mai mic ca în obsedantul deceniu.

 

Concluzionând, anii 1970 - 1980 au fost caracterizaţi prin politica compromisului moderat între regim, acum consolidat, şi opozanţii săi sau cel puţin cei care aveau o gândire critică.

 

Amintim aici pe Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Dorin Tudoran, dar și pe botoșănenii Mihai Ursachi, Dorin Glăvan sau Lucian Valea. Chiar și pe Teoctist Arăpașu, viitorul Patriarh.

 

 

”Poezia lui Mihai Ursachi este patriotică prin faptul că este bună!”

 

Scriitorii Mihai Ursachi (1941 – 2004), botoșănean trăitor în Iași și Lucian Valea (1924 – 1992), ardelean adoptat o vreme de Botoșani, trecuseră prin închisorile comuniste. La fel și Dorin Glăvan (1942 – 2000), absolvent de Filosofie, critic de teatru.

 

”Solidaritatea între cei care se aflau de aceeaşi parte a baricadei a constituit pentru mulţi salvarea din ghearele sistemului. Cel urmărit în libertate nu beneficia, cu rare excepţii, de nici unul dintre aceste mijloace de a se proteja. Era hăituit de un duşman invizibil care dispunea de resurse imense şi care era prezent peste tot. Nu putea să prevadă următoarea mişcare, nu ştia dacă nu cumva îşi imaginează singur toate aceste lucruri. Autocenzura devenea un reflex natural, iar disimularea, corolarul ei în domeniul comunicării. Din acest moment individul devine o victimă a mecanismului represiv, căruia nu i se mai poate sustrage, fiind afectate în mare măsură atât raporturile sale cu societatea, cât şi cele cu propria familie”, se consemnează în studiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – ”Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă”.

 

(M i h a i  U r s a c h i)

 

Un exemplu de solidaritate ne este oferit chiar de către Securitatea comunistă (care a păstrat în arhive dosarele celor urmăriți) și se petrecea în iunie 1975. Este consemnat în Dosarul de Urmărire Informativă 256638 privind pe Mihai Ursachi, numit de Securitate ”Scriitorul”, clasificat la categoria ”Strict secret”.

 

Informatorul ”Narcis” îi raportează Maiorului Ioan Ștefănescu:

 

”În ziua de 29 iunie 1975, m-am întâlnit cu numita Elisabeta Vartic, studentă în anul II la Facultatea de Filosofie, care mi-a vorbit de Mihai Ursachi. Deși nu-l cunoaște personal, a aflat din anumite surse precum că acesta ar fi nemulțumit că la Ședința Asociației Scriitorilor din Iași a fost criticat de către Haralambie Țugui. Haralambie Țugui susținea că numitul Mihai Ursachi nu merită premiul Uniunii Scriitorilor datorită faptului că poezia sa nu ar fi patriotică. Din sală s-a ridicat împotriva lui H. Țugui Lucian Valea, care a susținut că poezia lui Mihai Ursachi este cunoscută în toată țara și este patriotică prin faptul că este bună. Deși Mihai Ursachi nu era în sală, el a putut auzi câte ceva fiind la ușă și trăgând cu urechea. A rămas profund dezamăgit și indignat”. (cf. ”O conștiință literară. Mihai Ursachi în documentele Securității”, de Ioana Diaconescu, Ed. Junimea, colecția Memoria clepsidrei)

 

 

”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară”

 

Întâmplarea este confirmată, în același DUI ”Scriitorul”, de un alt informator (”Stan Petru”) către același Maior Ștefănescu, de data aceasta de la fața locului:

 

”Violența lui Țugui a stârnit reacții puternice. S-au ridicat, în apărarea lui Ursachi, Lucian Valea de la Botoșani, care a spus că e vorba de un poet autentic și cu rezonanțe patriotice îm poezia sa, Valeriu Stoleriu-Panaitescu, care a spus că, pentru faptele lui, Ursachi a fost pedepsit și există o lege care nu permite persecutarea celor reabilitați. Pe aceeași linie au vorbit Ioanid Romanescu, Constantin Nonea, Ștefan Oprea, Mihai Drăgan”.

 

(L u c i a n  V a l e a)

 

Același informator ”Stan Petru” transmite către Securitate și reacția lui Mihai Ursachi, care s-ar fi destăinuit a doua zi:

 

”Eu am întârziat la ședință și am ajuns la ușă tocmai când Țugui mă înjura. Noroc că n-am intrat, că însemna să mă-ncaier cu un nenorocit bătrân. În orice caz, mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară”.

 

 

Poveste cu academicieni și Teoctist

 

O altă întâmplare, în mijlocul căreia se află tot un botoșănean, se petrecea în anul 1980. Informatorul este, culmea, același ”Stan Petru”, numai că Maiorul Ștefănescu Ioan a mai urcat în ierarhia Securității, fiind acum Colonel. Nota informativă din ziua de 17 ianuarie 1980 face referire la o ședință de la Casa Tineretului Iași care a avut loc pe 13 ianuarie. Pe Mihai Ursachi ”l-a impresionat prost alegațiunea academicianului Vasile Mârza, care a atacat Biserica și pe țăranii care fură”.

 

(Teoctist Arăpașu, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei)

 

Scena care urmează are loc între academicianul comunist și cel care avea să devină peste șase ani Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: Teoctist Arăpașu, născut în Tocilenii Botoșanilor. În 1980, Teoctist era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei:

 

”În prima pauză, Mârza s-a simțit obligat să-i ceară scuze Mitropolitului Teoctist, care era de față.

Mitropolitul i-a răspuns:

-Dacă un academician își reneagă ce a spus la tribună și se scuză, îmi dau seam ace academicieni avem!”.

 

 

Conștiințe în Botoșanii comunismului

 

Botoșani, anii 80. Actorul Dan Puric era actor stagiar la Botoșani. Dorin Glăvan, secretar literar la Teatrul ”Mihai Eminescu”.

 

(D a n  P u r i c)

 

”Mi-aduc aminte de-o indicaţie "regizorală" pe care mi-a dat-o fostul secretar literar de la Botoşani, domnul Glăvan, Dumnezeu să-l odihnească! Eu eram stagiar la Botoşani şi mi-a zis: "Mă, Eminescu a fost şi poet". Şi eu m-am revoltat. "Cum adică a fost şi poet?", am zis. "Da, mă, că înainte de toate a fost o conştiinţă". Şi atunci mi-am dat seama ce adevăr fantastic a spus. A fost conştiinţa cea mai lucidă. Şi de-acolo izvorăsc şi jurnalistul, şi filosoful, şi eseistul, şi politologul, şi poetul”, își amintește Dan Puric.

 

Extrapolând, am putea spune astăzi: Dorin Glăvan a fost o conștiință. Chiar dacă nu a atins proporțiile unei conștiințe largi, ale unei universalități recunoscute, Dorin Glăvan se înscrie în rândul personalităților care s-au remarcat prin caracter, notorietate, consecvență în a cultiva principii menite să își salveze semenii dintr-o letargie a vremurilor.

 

Dorin Glăvan s-a născut la Botoșani, într-o zi de 14 februarie a anului 1942. Nimic nu anunța un destin ce avea să îl poarte pe parcursul a doar 58 de ani pământești, greu și crunt încercați.

 

(D o r i n  G l ă v a n)

 

Nu împlinise 17 ani când, ca elev al Liceului Laurian, a primit eticheta de ”duşman al poporului” și condamnat la moarte. După un simulacru de proces, sentința a fost schimbată: 18 ani de muncă silnică pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale.

 

Botoșănenii îl țin minte și astăzi pe omul distins, cu o figură de interbelic târziu, cu priviri scrutătoare și totuși colindate de sclipiri de voioșie, cu un cuvânt aprig la purtător, dar și unul ghiduș pitit în colțul gurii.

 

A fost un intelectual în sensul pur al cuvântului. Reputat teatrolog, a activat zeci de ani ca secretar literar al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botosani și, către amurgul vietii, consilier la Inspectoratul pentru Cultură.

 

 

Arestat la 16 ani

 

Dorin Glăvan avea vârsta de 16 ani si opt luni și era elev la Liceul Laurian din Botoșani. Alături de alți colegi, organizează Asociația Eliberării Naționale. Numită și Asociația Elevilor Naționaliști, pentru eliberarea României de ciuma sovietică comunistă.

 

Securitatea, extrem de vigilentă, i-a descoperit foarte repede. Într-o zi, pe când chiulea de la o ora de sport, a scris cu creta, la gazeta de perete, "Jos cu jugul sovietic", drept răspuns la înfierarea gestului unui coleg de clasă, care îndrăznise să își exprime nedumerirea față de anexarea Basarabiei la URSS.

 

Anchetat de Securitate, l-au dat de gol ștampilele de cauciuc folosite la tipărirea manifestelor, găsite într-o pianină.

 

Este arestat pe 24 octombrie 1958.

 

Un an mai târziu a fost anchetat și tatăl său, pentru că în urma unei percheziții la domiciliu a fost găsită o decorație ce-i fusese conferită în timpul războiului antibolșevic. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare, considerându-se că era implicat și în acțiunile fiului său. Au fost încarcerați amândoi.

 

Cei 18 ani de închisoare au fost, până la urmă, cinci ani, Dorin Glăvan fiind eliberat odată cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a deținuților politici, ce avea să vina în 1964.

 

 

Filmul care nu s-a făcut niciodată, dar ar merita un Oscar!

 

Comuniștii au stat mereu cu ochii pe el. I se atrăgea atenţia că ar putea oricând să se întoarcă în puşcărie.

 

O scenă care merită amintită este cea din 1986, când la teatru au venit nişte tovarăşi de la Bucureşti. Se făcea un spectacol după un text scris de unul din garda lui Ceauşescu. Au venit puhoi şi securiştii. În timpul unor discuţii, Dorin Glăvan, încurajat niţel de o gură de vin, le-a ţinut o scurtă lecţie celor care, voalat sau nu, voiau să îl determine să îşi facă autocritica în legătură cu trecutul lui. Nu numai că nu a făcut-o, dar le-a spus tovarăşilor că va veni timpul în care vor trebui să dea socoteală pentru tot ce au făcut comuniştii şi Ceauşescu.

 

Răspunsul avea să vină peste un an. În 1987 s-au întors securiștii. De data aceasta chiar acasă la Dorin Glăvan.

 

"Eram foarte speriaţi. Dorin avea doi dolari de la nişte bătrâne nemţoaice ce locuiau pe strada Iorga, care se rugaseră de el să îi cumpere pentru că nu aveau ce mânca. Dolarul era ieftin, dar Dorin le dăduse pe ei, de milă, cât nu făceau. Dolarii erau ascunşi în Biblie. Nu era mare lucru, dar dacă îi găseau aveau motiv să îl ridice din nou", mărturisea în urmă cu câțiva ani soția lui Dorin Glăvan.

 

În apartament locuiau acum cu fiica lor (băiatul era plecat la facultate) şi cu tatăl lui Dorin Glăvan, aflat pe patul de moarte, foarte bolnav, el însuşi fost deţinut politic. La uşă, securiştii îşi dezbracă tacticos hainele, pregătiţi să devasteze vieţile celor care credeau că nu mai au nimic de devastat.

 

Dorin Glăvan le-a ieșit înainte şi le-a spus şoptit:

 

-Vă rog frumos, tata e pe moarte! Aş vrea să nu ştie cine sunteţi, o să le spun că au venit nişte scriitori!

 

Cei doi sunt de acord, parcă încep să creadă ei înşişi că sunt ceea ce li se spusese.

 

Bătrânul tată îi strecoară printre uşi fiului său, destul de tare cât să audă şi musafirii:

 

-Vezi, dacă tot sunt scriitori, spune-le şi despre cum am pătimit noi în puşcărie!

 

Mărturia soției lui Dorin Glăvan ne așază înainte un timp pe care mulți dintre noi nu l-am trăit, nu l-am cunoscut, chiar dacă viețuiam în acei ani:

 

"Nu am văzut niciodată o casă mai devastată ca a noastră atunci! Ne-au scormonit tot. Priveam cu groază spre bibliotecă, unde nu ajunseseră, şi unde aveam Biblia cu cei doi dolari. Şi atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Pe uşă a intrat fiica noastră, venea de la şcoală. Imediat ce a văzut casa, s-a dus întins la Dorin şi a început să facă o scenă: Tată, ce e în casa asta! Ce e cu dezordinea asta, când ştii cât se chinuieşte mama, chiar nu ai un pic de respect pentru ea! Striga, şi noi stăteam înmărmuriţi. Securiştii au privit unul spre altul şi, mai de voie, mai de nevoie, au spus: Apăi, noi plecăm, vedem că domnişoara e foarte supărată, o să venim noi altădată. Imediat ce au ieşit, Dorin a luat-o pe fiica noastră în bucătărie. Tremurau amândoi. Tu ştii cine erau ăştia?! Da, tată, ştiu. Sunt securişti. De unde ştii?! Am văzut, de cum am intrat, hainele de piele atârnate în curier".

 

 

"Nu se schimbă nimic. A venit eşalonul doi"

 

Fata de 17 ani avea atunci aceeaşi vârstă la care tatăl ei, tot elev, fusese arestat. Peste doi ani, avea să plece înflăcărată Bucureşti, la Revoluţie, sperând că regimul care i-a măcinat familia va fi distrus. Şi tatăl ei a avut aceleaşi sfinte aşteptări. A crezut foarte mult în momentul Revoluţiei, dar a coborât repede cu picioarele pe pământ.

 

"Nu se schimbă nimic. A venit eşalonul doi", spunea Dorin Glăvan la câţiva ani de la mirificul şi tragicul an 1989.

 

Au fost convinşi ca, la percheziţie, securiştii le-au montat şi microfoanele de urmărire. "De atunci aveam mereu grijă ce vorbim în casă, iar Dorin a început să facă ordine în scrisori, să distrugă orice le-ar fi dat comuniştilor motiv să îl aresteze".

 

 

Dorin Glăvan, Mihai Ursachi, Lucian Valea au trăit și după 1989. Cu toții au fost dezamăgiți de direcția în care, după ce a scăpat de comunism, se îndrepta România.

 

(Foto: Miorcani, înființarea Muzeului "Ion Pillat", în 1986, fotografie din arhiva de familie a doamnei Monica Pillat. Cornelia Pillat, soția lui Dinu Pillat, încadrată de criticul Victor Crăciun și poetul Lucian Valea)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
AMICUL ȚĂRANILOR înmormântat la Eternitatea: Îmbrăca straie sărace și umbla pe drum cu toporul la brâu, ”o figură care va sta și în istorie” – FOTOGALERIE
Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți. 
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei
Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
De pe scena de la Botoșani la Ursul de Aur de la Berlin: Debutul meu n-a fost numai un eveniment, a fost o încântare, o vrajă – GALERIE FOTO
Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”
Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești, istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.
Un general botoșănean se sinucide: Cazul era închis pentru oficialităţi. Pentru istorie nu există, însă, cazuri 'închise'
O dramă care, chiar dacă are în mijlocul ei un nume prea puțin cunoscut astăzi, poartă în spate o poveste ale cărei semnificații sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Un nume care merită să fie cunoscut aici, la Botoșani.
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Loading...
Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi
De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).
Fetița din necropola de la Mihălășeni, singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil din România
Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
Comoara de sub casa Poetului de la Ipotești, scoasă la lumină după aproape 2.000 de ani
Istoria casei de la Ipotești este una care ar putea face, singură, subiectul unei cărți.
Ordinul activistului de partid sau cum a decis tovarășul Duminică soarta unei importante instituții: ”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că…”
Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
A fost odată ca niciodată: Copilăria în opinci, joaca în marginea tranșeelor sau pe maidanul Botoșanilor de odinioară
Și oamenii mari au fost mici. Iar poveștile sunt adesea adevărate lecții de viață. Într-o zi de 1 Iunie, vă invităm să privim către oamenii mari care au fost odată copii. Artiști, scriitori, medici, profesori și copilăriile lor de demult.
Loading...
Copiii Revoluției vs. elevii din anul COVID: Dorințe de 1 Iunie, de la ”să-mi aducă părinții blugi din străinătate” la ”să se oprească circulația mașinilor”
În septembrie 1989 pășeau în școală purtând la gât cravata roșie, ”pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului”. Nimeni nu se gândea atunci că, peste doar trei luni, lumea veche se răsturna pentru a face loc alteia: cea în care aveau să trăiască, peste ani, copiii și nepoții lor.
Țărani băgați în dube în toiul nopții după ce i-au pus pe fugă pe oamenii lui Gheorghiu-Dej: ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”
Milițienii, însoțiți de securiști, au înconjurat satul și, în miez de noapte, au început arestările. Oamenii ”erau scoși în izmene” din case, aruncați în dubă și duși direct la Securitate. Și astăzi, după mai bine de 70 de ani, în sat parcă mai bântuie teroarea acelei veri.
30 de ani de la Podul de flori, ziua în care botoșănenii și basarabenii s-au încins în horă în apa Prutului: ”Tată, mi-ai promis că-mi arăți români. Care-s ei?” - GALERIE FOTO
Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică desface sârma ghimpată și românii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc. Entuziaști și plini de nădejde că a venit vremea întoarcerii acasă. Speranță deșartă, după cum se va vedea…
Povestea primului bust al lui Eminescu: 600 de studenți au asistat la dezvelire, defilare cu călăreți și muzică militară pe străzile orașului
Probabil că pentru prima dată, în cei peste 150 de ani de când există, Parcul ”Mihai Eminescu” este pustiu în cea mai frumoasă perioadă a anului, atunci când natura oferă cel mai frumos spectacol.
Medicii care au înfruntat moartea: ”Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale”
Botoșanii nu au fost ocoliți de nenorociri. Însă aceste ținuturi au avut parte, în istorie, de ceva mai puternic decât orice epidemie: oameni valoroși care au înfruntat boala, care au dat piept cu moartea.
Istoria la feminin: De la Cornelia din Moldova la mucenița din Petru Vodă
Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
si cata dreptate avea..."Nu se schimbă nimic. A venit eşalonul doi"..........trist dar adevarat
27 iulie 2020, 01:17
In semn de prețuire și respect pentru Adevărații EROI,manualele de istorie ar trebui rescrise. Doar așa ar putea sa înțeleagă și tinerii de azi ce a însemnat COMUNISMUL. Veșnica recunoștință. Dumnezeu sa-i ierte!Cât despre Dan Puric și Arapasu,știm cu toții cât de “cinstiti și curați” au fost.
26 iulie 2020, 22:18
Se intampla si azi ca adevărații intelectuali specialisti care au verticalitate sa fie masacrati voalat de catre toate rebuturile puse PSD, PNL, în instituțiile statului.
26 iulie 2020, 19:35
Unii dintre cititori cunosc personajele materialului publicat, însă nu și tinerii. Firul comun este chiar detenția comunistă în aceeași perioadă pentru majoritatea. Mihai Ursachi, Dorin Glăvan, întemnițați odată, dar și Lucian Valea, condamnat în aceeași perioadă. Mai lipsesc multe personaje de aici, l-aș aminti pe minunatul om George Mihuț. Poate ar trebui scrisă o carte despre tot ce a fost atunci, ce a fost după și cum i-au condamnat din nou cei din eșalonul doi veniți după stăpânirea comunistă, să înțeleagă și tinerii ce-a fost, cum a fost, pentru că la orele de istorie se predă cu totul altceva. Din păcate, numele celor din eșalonul doi, cei care au lucrat sub acoperire și înainte de 89 și după, sau copiii acestora beneficiari ai sistemului de relații țesut de tații lor, nu le vom afla prea curând, deși se cam știu cine sunt aceștia. Felicitări autoarei!
26 iulie 2020, 19:17
Unii dintre securistii aia si in ziua de azi se autointituleaza scriitori, jurnalisti.
26 iulie 2020, 17:01
astratex.ro
Sondaj
Mergeți la vot pe 6 decembrie?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
”Iată suntem la Primăria Botoșani în echipă completă, după ce au fost aleși cei doi viceprimari pe care îi cunoașteți, nu este cazul să-i mai prezint. Am venit cu echipa de viceprimari cărora le-am delegat atribuțiile și ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8703 lei
USD
Dolarul SUA
4.0980 lei
CHF
Francul elveţian
4.4902 lei
GBP
Lira sterlină
5.4738 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9296 lei
XAU
Gramul de aur
239.0541 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2380 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3487 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0107 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1440 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1855 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6542 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.5 o C
Dorohoi
1.6 o C
Bucecea
1.4 o C
Darabani
2.2 o C
Saveni
1.5 o C
Ştefăneşti
2.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.