Listele pentru alegerile parlamentare prind contur şi la Partidul Mişcarea Populară. Nou intrat în această formaţiune, Corneliu Popescu urmează să candideze la Legislativ de pe prima poziţie la Senat.
Preşedintele PMP Botoşani, Dan Corneliu Ionescu, este favorit să ocupe locul întâi pe lista pentru Camera Deputaţilor. Dacă cei doi au convenit asupra acestei împărţiri, în schimb ambii îşi doresc în continuare să fie secondaţi pe listă de aceeaşi persoană. Este nimeni alta decât Tereza Nica, lidera organizaţiei municipale, care la alegerile locale din acest an a reuşit să se claseze pe locul al treilea din partea UNPR, partid care a fuzionat cu PMP. De altfel, ea a şi fost invitată la prezentarea oficială a senatorului Corneliu Popescu de săptămâna trecută, când a stat între cei doi.