Lista finală cu beneficiarii locuințelor ANL Cișmea din Botoșani va fi dată spre aprobare în ședința de Consiliu Local de la finele acestei săptămâni. La prima listă, au fost depuse în perioada legală un număr de aproape 40 de contestații, din care 24 au fost soluționate favorabil. ”
Au fost depuse un număr de 24 de contestații dintre care 13 au fost soluționate favorabil iar 11 au fost respinse. Mare parte dintre cele soluționate favorabil sunt completări cu acte care nu au fost depuse de către titulari, acte în schimb care au fost înregistrate până la 31 martie 2011”, a declarat
Florin Ghiorghiță, viceprimar. Este vorba cu precădere despre certificate de naștere sau de căsătorie care au fost depuse ulterior la dosar de către potențialii beneficiari de apartamente ANL. Lista finală cu beneficiarii va fi supusă spre aprobare consilierilor locali în ședința care va avea loc în data de 29 aprilie. Ulterior lista va fi din nou publicată pe site-ul Primăriei Botoșani sau la fișierul instituției.
”Mai apoi undeva la începutul lunii mai probabil ne vom gândi să dăm și repartițiile pentru cei care au intrat pe listă. Este o ultimă etapă prin care cei care beneficiază de aceste locuințe trebuie să aducă din nou acte doveditoare și aici mă refer la adeverința de salariat, la dovada locului de muncă, la dovada de domiciliu și atunci în funcție de aceste acte se vor da repartițiile în ordinea de pe tabel”, a mai spus
viceprimarul. În momentul în care vor fi oferite repartițiile, beneficiarii vor putea încheia contracte cu furnizorii de utilități. În total este vorba de 96 de locuințe96 de locuințe, respectiv 60 de apartamente și 36 de garsoniere.