Controlul ordonat de prefect pentru aflarea cauzelor care au generat problemele salariale din învăţământ a scos la iveală mai multe lucruri nu tocmai la locul lor chiar la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). Juriştii Prefecturii au depistat că înainte de 2011 nu a existat la nivelul instituţiei nici o situaţie cu dosarele existente pe rol, deşi IŞJ era parte în ele.
Începând cu data de 16 iulie a anului precedent Inspectoratul a rămas şi fără singurul jurist care îl avea încadrat pe motiv că acesta ar fi depus cerere de acordare a unui concediu fără plată pentru o perioadă de 12 luni. Controlorii au solicitat adresa prin care Ştefania Simanschi ar fi solicitat această „vacanţă”, însă IŞJ nu a putut să o arate, existând suspiciunea că aceasta, în realitate, nu există şi că jurista nu ar fi formulat vreodată o astfel de cerere.
„Noi nu am văzut această cerere, ci doar o hotărâre a consiliului de administraţie a Inspectoratului care nu avea nici o treabă pentru că era atributul managerului”, a declarat
prefectul Cristian Roman. Potrivit acestuia nu există nici o decizie de suspendare a contractului de muncă Ştefaniei Simanschi şi ca atare, în opinia sa, acordarea concediului, este nelegală. În acest condiţii IŞJ a rămas până la sfârşitul anului fără un jurist.
S-a angajat cabinet de avocatură care nu s-a ocupat de procesele salariale
Culmea este că în perioada în care instituţia avea încă jurist, mai exact în aprilie 2010, a încheiat un contract cu un cabinet de avocatură. Acesta a reprezentat Inspectoratul în 12 procese, însă în nici unul dintre acestea nu făcea referire la procesele deschise de cele două sindicate din educaţie pentru acordarea plusului salarial de 33%. Incredibil este că nici când IŞJ avea jurist, şi nici când nu mai avea, nu se respecta circuitul documentelor din cadrul instituţiei, astfel încât oficial se poate spune că Ada Macovei nu a fost informată de procesele pierdute de IŞJ şi şcoli pentru acordarea unor diferenţe salariale. Contractul cu cabinetul de avocatură este încheiat pe perioadă nedeterminată şi ar fi în valoare de circa 20.000 de lei pe an.