Până la acest moment au fost depuse, la Centrul judeţean APIA Botosani, un număr de 30.917 Cereri Unice de Plată, pentru o suprafaţă de 167.655,56 hectare.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul județean Botoșani reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor Unice de Plată, în cadrul Campaniei 2018, este data de 15 mai 2018, inclusiv, conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.
Fermierii pot depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite!
Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.
"Rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform invitaţiei primite pentru a putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018." se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul județean Botoșani
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024