Este o imagine care se repetă obsesiv în politica de după revoluție. La două-trei cicluri electorale apare un partid cu un pronunțat mesaj populist care intră în Parlament și atrage ca un magnet botoșăneni, care după ce au petrecut ani buni pe la unul sau mai multe partide, sesizând formațiunea aflată pe val, realizează brusc că nu se mai regăsesc în partidul din care fac parte și intră în noul partid.
Au fost Partidul România Mare, Partidul Poporului – Dan Diaconescu și a venit rândul Alianței pentru Unirea Românilor. Elocvent este ceea ce s-a întâmplat la inaugurarea sediului AUR din 25 ianuarie, la care a participat inclusiv președintele partidului, George Simion.
Pe 19 decembrie 2019, Ionel Dimitrovici era prezentat oficial de Mihaela Huncă drept candidatul Partidului Pro România la Primăria Răchiți pentru alegerile locale ce urmau să aibă loc în 2020. Fost sindicalist la Penitenciarul Botoșani, intrat în politică după pensionare, își justifica atunci decizia de a deveni membru Pro România prin faptul că, ”ne dorim să schimbăm ceva în această politica românească care are loc de 30 de ani de zile și an de an sau la patru ani se întâmplă același lucru: vin ai noștri, pleacă ai voștri”.
Scrutinul local a avut loc după nouă luni, însă pe Ionel Dimitrovici nu l-a mai prins la formațiunea menționată, ci la Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).
Pe lista ALDE a participat la scrutinul din septembrie 2020 și a obținut chiar un mandat de consilier local la Răchiți.
Cu trei mandate câștigate la alegerile din 2020, ALDE a devenit al treilea partid ca reprezentare în Consiliul Județean după PSD și PNL și cum la acea dată social-democrații nu puteau lua în calcul o coaliție cu liberalii, au făcut una cu liberalii-democrați.
În baza acesteia, Doina Federovici își trece proiectele de hotărâre și în ziua de astăzi. Ca un făcut, la concursul organizat pentru desemnarea membrilor consiliului de administrație de la SC Nova Apaserv SA, compania la care Consiliul Județean este acționar majoritar, câștigători au fost desemnați trei membri PSD și doi de la ALDE.
Bineînțeles că fără vreo legătură ca calitatea sa de membru ALDE, ci exclusiv datorită extraordinarelor competențe în domeniul hidrotehnicii dobândite în perioada în care a lucrat la Penitenciarul Botoșani, printre învingătorii la concursul menționat s-a aflat și Ionel Dimitrovici.
25 ianuarie, Centrul Vechi... La inaugurarea sediului Alianței pentru Unirea Românilor participă - ia ghiciți!? – Ionel Dimitrovici, atât de implicat în organizarea vizitei președintelui AUR, George Simion, încă pe unii oameni prezenți în noua casă a partidului ajunge să îi aranjeze cu propriile mâini.
Liderul județean al ALDE a aflat din Botoșăneanul de participarea membrului partidului la acțiunea desfășurată de AUR.
”Am văzut și eu pozele. În mod normal este consilier ALDE la Răchiți. L-am văzut și eu în articolul din presă, l-am văzut pozat în sediul AUR. Știu că este foarte implicat și se pare că este unul dintre membrii care are alte opțiuni politice. Acum să vedem și Bucureștiul ce decizii ia”,
Bogdan Dăscălescu, președinte ALDE Botoșani.
Statutul aleșilor locali prevede foarte clar: un consilier care părăsește un partid sau este exclus își pierde calitatea de consilier județean ori local.
Mai este Ionel Dimitrovici (foto jos, cu fular) membru ALDE? ”Momentan da, mai este. Momentan...”, spune Bogdan Dăscălescu.
22 septembrie 2020, Santa Mare... Intrat în cursa electorală pentru Primăria și Consiliul Local Santa Mare, Cătălin Chiorescu, tânăr cu afaceri în Uvertura Mall, le promite sătenilor nici mai mult, nici mai puțin decât construcția unui mall, mai mic ce-i drept, în comună. Nu a ajuns primar, însă a reușit să obțină un mandat de consilier local din partea ALDE.
25 ianuarie 2023, Botoșani... Cătălin Chiorescu (foto jos, cu geacă verde fără mâneci) participă la inaugurarea noului sediu al Alianței pentru Unirea Românilor din Centrul Istoric.
Cum a ajuns acolo?
”Nu mai aveam la ce să stau la ALDE. Cei rămași vor să fuzioneze cu PSD”, explică Cătălin Chiorescu.
Noul lider județean al ALDE susține că, de câteva luni, omul de afaceri nu îi mai este coleg de partid.
”Dl Chiorescu nu mai este, el cred că este membru AUR acum. El nu mai este consilier local, a demisionat, a ieșit din ALDE cred că de vreo jumătate de an. Și a renunțat și la mandatul de consilier”,
Bogdan Dăscălescu, președinte ALDE Botoșani.
În 2012 candida la Primăria Botoșani din partea Partidului România Mare. Nu reușea nici măcar să intre în Consiliul Local și la scurt timp după eșec a trecut la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, formațiune creată de realizatorul de atunci al defunctei OTV care promitea câte 20.000 de euro fiecărui român. Nici el și nici vreun alt român nu au primit vreodată suma menționată, așa că în ianuarie 2013 revenise deja în PRM pe postul de vicepreședinte.
În alt ianuarie, din 2023 de această dată, devenit între timp președinte la PRM Botoșani, Valeriu Apetrei (foto stânga jos), fiindcă despre el este vorba, participa la rândul său la inaugurarea sediului AUR din Centrul Vechi. De această dată însă, cel puțin oficial, a venit la negocieri pentru crearea unei alianțe: ”eu nu am jumătate de județ? Și cu încă jumătate nu iese performanță?”
În februarie 2011 Florin Vișan era vicepreședinte județean al Partidului Conservator.
În aprilie 2012 era deja membru al Uniunii Naționale pentru Progresul României și prindea locul 17 pe lista de candidați a partidului la Consiliul Județean.
Alegerile din 2020 l-au găsit candidat al Partidului Pro România la Primăria Bucecea, reușind să obțină 58 de voturi.
În ianuarie 2023, la inaugurarea sediului AUR Botoșani își face apariția și Florin Vișan (foto jos, cu ochelari), fost consilier la Bucecea în mai multe rânduri, fost și primar al orășelului în urmă cu mai bine de două decenii, trecut printr-o mulțime de partide de-a lungul timpului și altele față de cele expuse.
În urmă cu mai bine de un deceniu, Eusebiu Cilibiu era președintele organizației municipale a Tineretului Național Liberal. În 2012, în timpul guvernării USL, a devenit inginer șef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară după un concurs la care a candidat singur.
Anul următor a devenit membru supleant al Biroului Politic Teritorial al PNL Botoșani. În 2020 a închis lista PNL pentru Consiliul Județean și tot în acel an a ocupat poziția patra, inclusiv teoretic neeligibilă, pentru Senatul României.
După mai bine de zece ani de liberalism a trecut la AUR și în vreo trei luni a reușit să amenajeze un sediu pentru filiala municipală, pe care o și conduce în calitate de președinte.
Poate nu întâmplător, când i s-a dat cuvântul la deschiderea noii case a AUR, unul dintre cei mai vechi membri ai partidului a făcut trimitere la greutățile de la începutul activității partidului și la numărul extrem de redus de membri care erau la acea dată.
”Aș vrea să reamintesc de momentele prin care a trecut echipa AUR atât înainte cât și după alegeri. Cu un pumn de oameni noi am reușit să ne adunăm și să ne mobilizăm și să mergem tot județul, să vedem necesitățile oamenilor. De altfel, oamenii au căutat ceva nou”,
Dorinel Cosma, senator.
Mai mult sau mai puțin oficial, venirea atâtor oameni de la alte partide a început să creeze nemulțumiri printre primii membri ai AUR. Conștient de acest lucru, când a venit la Botoșani, liderul național al partidului a vorbit despre asta, însă culmea, în timp ce avea alături o mulțime de traseiști, a negat evidențele.
”Am auzit multe vorbe în toate județele țării, dar inclusiv aici, la Botoșani, că au venit unii și alții din cei care au condus acest județ și, gata, au acaparat ei local. AUR-ul, după cum vedeți, suntem în aceeași formulă în care am pornit. Nu vine nici unul, nici altul care și-au bătut joc de botoșăneni să conducă AUR la județ sau să ne impună nouă condiții la ce avem de făcut la nivel național”,
George Simion, președinte AUR.
Deși au trecut mai bine de doi ani de când a devenit partid parlamentar, AUR încă nu a avut alegeri interne la Botoșani, șefii fiind numiți și nu desemnați prin vot de membrii de partid.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024