Observă locuri, oameni, tezaurizează într-un mod personal și plin de umor întâmplările cotidianului.
În martie 2020, pandemia de coronavirus o găsea în Elveția. În vizită. La întoarcerea acasă, la Botoșani, ne împărtășea experiența unui drum de la Vest la Est. De data aceasta, povestea se derulează invers: de la Est la Vest.
Fostă profesoară, Octavia Buhociu și-a păstrat curiozitatea pentru toate ale prezentului. După ce, tot prin intermediul Botoșăneanul, ați aflat peripețiile drumului Elveția – Botoșani, de data aceasta Octavia Buhociu ne invită să facem împreună drumul ”în sens invers față de martie 2020”.
Mai exact….
Taxi până la autogară, șoferului i se aburesc și lui ochelarii și atunci mai trișează, din când în când, cu masca sub nas, ca să evite vreun posibil accident. Dintre două rele el a ales...
În microbuz, zece persoane și cei doi șoferi simpatici, toți cu mască, s-a tușit de vreo două ori (am eu ce am cu tușitul din primăvară…), s-a sforăit, nu prea tare, dar auzibil destul, noroc de micile denivelări din șosea, liberă și curată, care au mai întrerupt fluxul sonor când devenea prea puternic… Parola de wifi ”moscraciun” ne-a făcut noaptea după dorință: eu am petrecut-o cu Marius Manole, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Cătălina Mustață, Nicoleta Lefter, Pavel Bartoș…
Simpatici șoferii, dar nu au mai ajuns cu mașina, din cauza unor lucrări ?!, până în fața intrării în aeroport, ca de obicei; și atunci patru persoane am făcut vreo 1000 de pași, evident pe jos, nu asta-i supărarea, la ora 3 dimineața, sportu-i sănătate, dar trotuarul avut la dispoziție cam zgrunțuros, cu denivelări importante, nu prea a fost pe placul roților trolerelor noastre… cine are ochi să citească… cine știe precis cât va mai dura…
În aeroport, în afară de turiști (de diverse culori și aspecte), trolere, rucsacuri, genți, era destul de mult personal de ordine, bine organizat și plasat în vederea respectării normelor igienice, nu? La prezentarea pașaportului se scoate, totuși, masca, turistul: să se vadă legătura, cât de cât, dintre fotografie și realitatea fizică…
În avion, multe locuri libere, eu am stat pe 3, de exemplu, dar nu numai eu, comparativ cu alte ocazii când locurile erau aproape/toate ocupate… 18 F, locul meu, este exact la una din ușile de ieșire de urgență; am fost instruită, în particular, chiar dacă există și desenele explicative, de un însoțitor de bord, foarte grijuliu: ”Dacă vă e frică, schimbăm locul”. La 10-11000 metri altitudine, te imunizezi! Și fără vaccin. Am rămas de pază la ușa cu pricina. Oricum, la nevoie aș fi fost prima catapultată, ieșită din avion. Ola la!
Avionul a decolat cu întârziere de 45 minute, fără a fi anunțați care ar fi cauza, dar aterizarea a fost exact la ora indicată pe bilet. De o vreme nu se mai aplaudă prestația aviatorilor, a devenit un fapt banal?!
Revista, din ianuarie 2021, a companiei Wizzair (publicitate mascată?) e actualizată, sunt reclame pentru măști, viziere elegante, se dă adresa și numărul de telefon (prefix 48) pentru cei interesați să devina distribuitori, invitații turistice prin țări din Europa, din Orient. Romania a fost, probabil, prezentă în alte numere ale revistei, sau va fi în următoarele!? Într-un joc (The Wizz Quiz) apare și numele București de ales pentru a găsi răspunsul corect. E ceva!
Răsăritul de soare nu-i pe partea nr 18 F. Deci, fără descriere și entuziasm.
La controlul pașapoartelor, același sistem (scoaterea rapidă a măștii de către turist)… et c’est tout.
Apoi, prin aeroport spre gara din apropiere, agitație nu, multe spatii de alimentare rapidă închise, zăvorâte chiar, prin comparație cu aeroportul din București, tren destul de gol și el, familie, și gata…. Masca e la ordinea zilei și în non-UE. Să nu care cumva să-mi pierd obișnuința românească.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024