Circa 70 de săteni din comuna Vlădeni au pichetat Instituția Prefectului în dimineața zilei de joi, 13 octombrie. Prefectul nu a luat parte la discuțiile cu delegația nemulțumiților iar ulterior a remis un comunicat de presă prin care s-a arătat disponibil să discute problema. Iată comunicatul:
Prefectul Dan Nechifor consideră că, în momentul de faţă, cel mai bun cadru de soluţionare a conflictului dintre locuitorii din Vlădeni şi Bucecea, este oferit de Comisia Judeţeană de Fond Funciar. În prima şedinţă a autorităţii judeţene, reprezentanţii celor două unităţi administrativ-teritoriale vor fi invitaţi, cu documentele necesare, pentru a-şi expune punctele de vedere şi a căuta, alături de membrii comisiei judeţene, soluţii aşteptate de cetăţenii nemulţumiţi.
Disputarea suprafeţei de teren de către ambele UAT- uri reprezintă o situaţie care, dacă nu-şi poate găsi soluţii prin intermediului unui eventual protocol, mai poate fi reglementată doar de către instanţele judecătoreşti.
„Pentru a nu ajunge aici Comisia Judeţeană va încerca medierea unui protocol de compensare a terenurilor între cele două UAT-uri. Dar eu îmi permit să pun întrebarea de ce a apărut această situaţie tocmai acum, şi de ce, în cei peste 20 de ani de când terenul respectiv este folosit în termeni incerţi, nu s-a ridicat această problemă în cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar? Dacă s-ar fi făcut, în toţi aceşti ani se găsea o soluţie, iar acum oamenii nu pichetau cu sufletul la gură ci îşi lucrau pământurile. Vom afla mai multe discutând cu ambele părţi implicate şi analizând documentele.”, este comentariul făcut de prefectul Dan Nechifor.
MISIUNILE de weekend ale jandarmilor: De la meciuri la alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ASTĂZI: 23 de polițiști din Botoșani au fost avansați în grad
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024