Măsura este cuprinsă într-un proiect de lege înregistrat recent la Senat.
Inclusiv videoclipurile făcute de șoferi cu camerele de bord sau înregistrările camerelor autorităților locale ar putea fi folosite, pe viitor, pentru a constata contravenții rutiere și a aplica amenzi.
Ca să se aplice, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. Acesta ar urma să modifice Codul rutier pentru a permite folosirea probelor video de la șoferi sau autoritățile locale pentru a amenda persoanele care încalcă regulile de circulație.
„Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace video folosite de participanții la trafic ori de autoritățile administrației publice locale, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii și modelului vehiculului implicat în săvârșirea contravenției, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Pentru constatarea contravenției este necesară și declarația pe propria răspundere a participantului la trafic asupra faptelor ce constituie contravenții și asupra autenticității și veridicității înregistrării video furnizate de către acesta”, este prevăzut în propunerea de act normativ, cu precizarea că procesul-verbal se va putea încheia în aceste cazuri în lipsa contravenientului și fără confirmarea unor martori.
Conform inițiatorilor proiectului, arată Avocatnet.ro, implementarea acestei măsuri va duce la o scădere a accidentelor rutiere, mai ales a celor grave. În prezent, videoclipurile nu pot fi folosite pentru a aplica amenzi de circulație, deoarece Codul rutier prevede că polițiștii trebuie să constate contravențiile în persoană sau cu ajutorul „unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024