Numărul posibililor candidaţi din partea PNL, pentru a intra în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar al municipiului Dorohoi, creşte de la o lună la alta. Dacă în urmă cu aproape o lună, liderul judeţean al PNL, deputatul Florin Ţurcanu, anunţa într-o conferinţă de presă sprijinul pentru finanţistul Doru Alupoaie şi actualul viceprimar Alin Sorin Clim, acum este avansat oficial şi un alt nume.
Este vorba de Marius Anton, jurist în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Dorohoi, devenit membru PNL la începutul acestui an. Anunţul nominalizării lui Marius Anton a fost făcut în urmă cu câteva zile de Constantin Bursuc, preşedintele interimar al filialei din Dorohoi a PNL, care consideră că noua propunere, pe lângă cele două precedente, va duce la o adevărată competiţie în interiorul organizaţiei.
„Vom face un sondaj de opinie, nu pot să spun deocamdată în ce perioadă. Oricum, cetăţenii din Dorohoi vor decide în urma sondajului şi cel mai bine plasat va intra în competiţie. În funcţie şi de rezultatul sondajului partenerilor de la PSD, referitor la candidatul lor, cel ce va obţine cele mai multe procente din opţiunile electoratului, va fi susţinut de alianţa USL” , a declarat
Constantin Bursuc pentru
RealitateaDorohoiană.ro.
Unii liberali nu vor mariaj cu PSD
În ciuda acestor afirmaţii, în rândul membrilor PNL din Dorohoi, mai mult, chiar în rândul membrilor Biroului Politic Local Dorohoi al PNL, sunt nemulţumiri în legătură cu varianta participării la alegerile locale de la Dorohoi, pe liste comune cu PSD. Ultimul exemplu este cel al demisiei înaintate de unul din membrii biroului, la şedinţa de la începutul săptămânii trecute, care însă a revenit asupra deciziei la scurt timp. Mulţi dintre PNL-iştii din Dorohoi consideră că ar câştiga mai multe voturi şi ar obţine mai multe mandate de consilier dacă ar merge pe liste separate. Reamintim că în urmă cu aproximativ două săptămâni, deputatul Florin Ţurcanu a anunţat că, în afară de participarea comună în cadrul USL pentru ocuparea preşedenţiei Consiliului Judeţean şi a conducerii Primăriei Botoşani, prevăzută în protocolul naţional, în judeţul nostru se va merge pe liste comune şi în Dorohoi, dar şi în majoritatea localităţilor judeţului.