Postul de televiziune condus de Dan Diaconescu a contestat marţi noapte în cadrul unei emisiuni rezultatele concursului „Românii au talent” de la Pro TV. Bazându-se pe un sondaj intermediar efectuat pe site-ul dedicat show-ului televizat şi pe declaraţiile rudelor şi apropiaţiilor câtorva concurenţi din finală, cunoscutul realizator OTV şi mai mulţi invitaţi, printre care Florin Condurăţeanu, Sorin Ovdiu Bălan sau Carmen Şerban, au avansat ideea unui blat, asta mai ales că ProTV nu a făcut publice numărul de voturi adunate de fiecare competitor.
Interesant pentru botoşăneni este că mai toţi cei prezenţi în studio l-au indicat pe Cosmin Agache, puştiul cu beat-box – ul, ca fiind ocupantul real al locului al doilea, părerea generală fiind că acestuia i s-a făcut o nedreptate.
„Băiatul cu tobele (Cosmin Agache, care a imitat inclusiv tobe – n.r.), după părerea mea este excepţional”, a afirmat
Sorin Ovidiu Bălan, în timp ce
Dan Diaconescu a arătat că
„spun telespectatori că, ce a făcut Agache în finală este mult peste semifinală, în sensul că a amestecat tobele cu cuvinte, ceea ce nu s-a mai făcut pe glob, adică e şi mai şi, e de cartea recordurilor”. „E un fel de om-orchestră, îl pot lua cu mine şi mă scapă de cheltuieli. Cântă el şi la saxofon, şi la tobe”, a afirmat
Carmen Şerban. Pe site-ul ProTV dedicat emisiunii numărul lui Cosmin Agache se află pe locul al treilea, cu peste 24.000 de vizionări, după cele ale câştigătorului Adrian Ţuţu, cu mai mult de 99.000 şi ocupantului locului al doilea, Narcis Ianău, cu aproape 45.000.