Neînțelegerile pe seama festivalului pe care Primăria Botoșani îl organizează de mai bine de 15 ani mai bifează o premieră.
După ce l-au mutat din vară în toamnă, aleșii de la municipiu au realizat că au stabilit totuși eronat perioada.
Astfel, în ședința din 31 iulie, după certurile deja obișnuite din fiecare an generate de acest eveniment, consilierii locali au hotărât transformarea lui din ”Summer Fest” în ”September Fest” și desfășurarea în perioada 7 - 9 septembrie.
După vreo trei săptămâni au realizat însă că, potrivit propriei lor decizii, festivalul ar trebui să înceapă într-o zi de joi și să se termine sâmbătă.
Așa că, pentru ședința din data de 31 august s-a inițiat un nou proiect de hotărâre în care se prevede ca ”September Fest” să aibă loc în intervalul 8 - 10 septembrie.
Noul proiect prevede totodată și abrogarea hotărârii abia aprobată la sfârșitul lunii trecute pe motiv că, după cum se arată în raportul de specialitate aferent, ”așa cum se poate observa, nu era prinsă și ziua de 10 septembrie, zi de duminică adecvată desfășurării unui astfel de eveniment”.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024