Deşi bugetul oraşului a trecut cu doar trei voturi împotrivă, după reluarea şedinţei a izbucnit un adevărat scandal între consilierul local Florin Ghiorghiţă şi primarul Ovidiu Portariuc.
Fostul viceprimar a aflat că edilul şef a declarat presei că din cauza amendamentului său, privind alocarea a 300.000 de lei pentru FC Botoşani, nu ar mai fi bani suficienţi pentru salarii şi asistenţa socială.
„Ori nu înţelegeţi bugetul, ori sunteţi un mincinos notoriu. Am votat un amendament şi am spus exact de unde să vină aceşti bani, nu de la salarii şi asistenţă socială”, a spus
Florin Ghiorghiţă. El a catalogat drept
„declaraţie total mincinoasă” afirmaţia primarului, arătând că banii se iau de la acel capitol unde s-au prevăzut 2,3 milioane de lei fără să se specifice foarte clar pentru ce obiective.
„Chiar faceţi declaraţii mincinoase”, a repetat
Florin Ghiorghiţă, care i-a cerut pe un ton ridicat edilului şef să îşi ceară scuze.
[[banner]]
Primarul nu a dat nici o explicaţie pentru declaraţia făcută presei, în schimb, pe un ton la fel de aspru, i-a cerut preşedintelui de şedinţă, Corneliu Furtună, să ia măsuri cu alesul PDL Botoşani.
„Dacă puteţi gestiona această şedinţă în condiţiile legii... Nu pot să asist la asemenea insulte”, a menţionat
Ovidiu Portariuc.
El a fost combătut şi de viceprimarul Cătălina Lupaşcu, liberala explicând că nu putea vota împotriva alocării de fonduri pentru învăţământ şi că amendamentele nu se iau în calcul în funcţie de formaţiunea politică de unde provin, ci de impactul lor pentru populaţie.
(S.B.)
CITEȘTE:
Bugetul oraşului a fost adoptat, Portariuc s-a supărat iar pe liberali