Dintre acestea trei au fost ridicate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, din motive medicale.
Suntem un județ al șoferilor în devenire iar dovada de netăgăduit este coada impresionantă ce face parte din cotidianul botoșănean, de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto.
Nu toți cei care intră în „tagma” conducătorilor auto se comportă regulamentar pe drumurile din județul Botoșani.
Pentru că anul trecut, de exemplu, polițiștii au reținut peste 2.100 de permise auto, mai multe față de 2016. Dintre acestea, 1.700 au fost reținute în vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule.
Un număr de 153 permise de conducere au fost anulate iar 3 carnete de conducereau fost retrase din motive medicale.
„La sesizarea unor instituții medicale cu privire la faptul că persoanele respective aveau boli incompatibile cu statutul de conducător auto. Nu este stabilită prin lege o obligație pentru medici, în acest sens, dar în măsura în care ai constată la efectuarea examenelor pentru fișele medicale, atunci pot fi identificate anumite afecțiuni”,
Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani
Alte 292 permise de conducere au fost reţinute pentru producerea de accidente rutiere. De asemenea, s-a procedat la retragerea temporară a 685 certificate de inmatriculare.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cabinet medical deschis într-o comună, s-a cerut votul la Județ
Oana Sava
Sep 30, 2024
AJOFM Botoșani, ANUNȚ pentru patronii care au locuri de muncă vacante
Oana Sava
Sep 30, 2024
Consilieri desemnați în CA-urile de la școli, vot secret cu mici „glumițe”
Oana Sava
Sep 30, 2024
IMAGINI cum o să arate Drumul Vămii, „bătălie” între firme la licitație
Oana Sava
Sep 30, 2024